În ultimii doi ani, s-au înregistrat o serie de progrese în sectorul energetic românesc. După un efort ambițios de consultări cu diferite părți interesate, Guvernul a reînceput să lucreze la strategia energetică a țării și a propus un nou proiect. Deși textul strategiei ar putea fi îmbunătățit prin crearea unei viziuni de dezvoltare pe termen lung împreună cu o prognoză realistă a dezvoltării preconizate a consumului și printr-o evaluare mai atentă a opțiunilor, acesta este totuși un punct bun de plecare.
România a înregistrat progrese și în liberalizarea pieței energiei electrice și pieței gazelor naturale. Gazele naturale și energia electrică sunt furnizate clienților industriali și comerciali la prețuri de piață, care încurajează concurența dintre companiile din energie în a asigura cele mai bune oferte clienților lor.
În sectorul de petrol și gaze, operatorii au avut în vedere programe de investiții de dimensiuni mai mici pentru explorare și producție din cauza crizei internaționale, a prețului țițeiului și a regimului fiscal într-o perioadă deja dificilă pentru industrie. În alte state membre UE sarcina fiscală a fost redusă pentru a scădea presiunea exercitată asupra operatorilor din amonte și pentru a asigura continuarea activității de forare, stimulând astfel oferta de locuri de muncă și veniturile impozitabile, inclusiv din sectoare paralele. Drept consecință directă a acestui fapt este că nu au fost raportate descoperiri majore de petrol și gaze în ultimii doi ani în România. Producția din zăcăminte mature a continuat să se reducă, în timp ce rata de înlocuire a rezervelor a fost mult prea scăzută și astfel, rezervele s-au diminuat într-un ritm constant, fără posibilități semnificative de schimbare a acestei tendințe.
În ceea ce privește producția de electricitate, România a atras investiții semnificative în domeniul energiei regenerabile, conducând la o creștere a capacității instalate de la 24 MW în 2009 la aproximativ 4800 MW în 2016. O serie de investiții mai reduse au fost realizate în domeniul cogenerării și în cel al producției termoelectrice (în principal în scopul respectării cerințelor de mediu), acestea fiind totuși insuficiente față de nevoile din sectorul energiei electrice.
Creșterea suplimentară a accizelor de 0,07 euro/litrul de benzină și motorină, introdusă în 2014, a fost eliminată la 1 ianuarie 2017 împreună cu impozitul special pe valoarea brută a construcțiilor speciale, o evoluție salutară având în vedere că cele două măsuri fiscale au avut un impact negativ deosebit asupra unor sectoare importante ale economiei, inclusiv asupra celui energetic.
Listarea pe bursă a unor companii deținute de Statul Român (Nuclearelectrica, Romgaz și Electrica) a deschis calea pentru noi inițiative de atragere a capitalului necesar sectorului energetic. Finanțarea suplimentară, o mai bună guvernanță corporativă, transparență și management profesionist vor spori eficiența și profitabilitatea companiilor nou listate din sectorul energetic. În final, beneficiarii vor fi acționarii, Guvernul, acționarii minoritari instituționali, precum și investitorii individuali.
Modernizarea infrastructurii de producție, transport și distribuție a energiei este crucială pentru creșterea eficienței sistemului și a securității energetice pentru consumatori. Pentru evitarea unor crize în alimentarea cu energie pe termen mediu este nevoie urgentă de îmbunătățirea capacităților de producție convențională.
Sunt necesare investiții suplimentare semnificative în sectorul de producție a petrolului și gazelor pentru a opri declinul și a păstra nivelul actual al producției din puțurile existente. De asemenea, sunt necesare și investițiile în explorarea și dezvoltarea proiectelor de la țărm, din zona de frontieră, pentru a îmbunătăți rata de înlocuire a rezervelor la un nivel sustenabil și pentru a dezvolta noi resurse de hidrocarburi în Marea Neagră.
Sursa: Analiza FIC
În ceea ce privește rețelele de transport și distribuție de gaze și energie electrică, atât operatorii privați cât și cei de stat trebuie să continue investițiile pentru a crește performanța rețelelor, unele dintre acestea fiind neglijate de decenii. România are capacități mari de înmagazinare a gazelor naturale, dar pentru creșterea flexibilității depozitelor și adaptarea la fluctuațiile de cerere din sezonul rece sunt necesare noi investiții. Cu toate că există câteva proiecte energetice în desfășurare, multe dintre ele în faze incipiente și investiții semnificative sunt planificate în rețelele de transport și distribuție, acestea se confruntă cu numeroase obstacole.
Proiectele energetice se întind pe perioade lungi de timp, uneori chiar decenii și implică investiții inițiale foarte mari. Modificările legislative frecvente și uneori foarte rapide, fără consultarea părților interesate, creează un mediu volatil care poate împiedica angajamentele pe termen lung ale investitorilor privați.
Investițile în capacități noi de înlocuire a unor active învechite și modernizarea rețelelor de transport și distribuție a tuturor tipurilor de energie ar trebui să fie prioritare în România. Este necesar ca autoritățile să aibă în vedere aceste priorități atunci când sunt emise sau modificate reglementări care pot afecta încrederea investitorilor în cadrul legislativ din România.
Un cadru de reglementare modern și predictibil, atât pentru continuarea investițiilor de către investitorii existenți, cât și pentru a atrage investiții noi pentru proiectele viitoare din sectorul energetic este necesar, având în vedere ciclurile lungi ale proiectelor, riscurile asociate și nivelul crescut al investițiilor de capital. Un cadru legal și de reglementare modern pentru proiectele energetice ar trebui să includă acordarea accesului pe teren, acces flexibil la date și informații, în conformitate cu standardele europene, precum și simplificarea procedurilor de aprobare aferente contractelor de concesiune.
România trebuie să creeze stimulentele corecte pentru a coopta investitori privați în efortul de alocare a resurselor către dezvoltarea infrastructurii de energie. Recomandăm continuarea privatizărilor pe piața de capital în sectorul energiei pentru a promova transparența și standardele de guvernanță corporativă necesare pentru atragerea de noi investiții. De asemenea, instituțiile de stat trebuie să susțină operatorii de rețea de energie electrică și gaze naturale în eforturile acestora de a finanța proiectele de reabilitare și dezvoltare a rețelelor și de a atrage fonduri europene disponibile pentru proiecte de îmbunătățire a securității regionale în alimentare prin integrarea piețelor de energie.
Angajamentele privind cadrul de reglementare trebuie îndeplinite, iar încrederea și transparența între reglementator și operatori trebuie consolidate, în interesul fructificării potențialului pieței de energie. Metodologii inovatoare și moderne trebuie să fie adoptate, pe măsură ce standardele de bune practici la nivel internațional devin disponibile, cum ar fi schemele de finanțare pentru proiecte majore de investiții în sectorul de generare sau stimulente pentru calitate în rețelele de transmisie și distribuție.
Liberalizarea, respectarea principiilor pieței libere și a regulilor de concurență loială sunt elemente esențiale pentru a atrage investitori și pentru a asigura creșterea economică și competitivitatea sectorul energetic din România.
Piețele de gaz și energie electrică sunt în proces de liberalizare și dereglementare a prețurilor. În piața gazelor naturale, prețurile angro au fost complet dereglementate începând cu 1 aprilie 2017. În schimb, prețurile cu amănuntul pentru consumatorii casnici vor continua să fie reglementate până în anul 2021. În sectorul energiei electrice, prețurile piețelor angros și de retail urmează a fi dereglementate până la sfârșitul anului 2017. Sincronizarea dereglementării prețurilor cu amănuntul între piețele de energie electrică și gaze ar reduce riscul unei concurențe inegale între furnizorii de energie care concurează pentru aceleași grupuri de consumatori casnici.
În sectorul energiei electrice, liberalizarea a fost mai ușor de implementat deoarece utilizatorii finali (în special cei din sectoarele industrial și comercial) beneficiază de concurența intensă în segmentele de producție și de furnizare. Totuși, dată fiind apropierea termenului limită de dereglementare completă a prețurilor la electricitate, autoritatea de reglementare ar trebui să clarifice cadrul de reglementare pentru funcționarea serviciului universal și metoda de selecție a furnizorului (sau a furnizorilor) de ultimă instanță. Lichiditatea pieței angro a crescut semnificativ în ultimii ani, deși instrumentele de tranzacționare au rămas rigide și nu sunt adecvate pentru a satisface nevoile actorilor de pe piață, inclusiv cerințele clienților finali. Evoluțiile observate în ultimii ani (inclusiv în timpul iernii recente) demonstreaza că piața necesită instrumente de tranzacționare mai flexibile (cum ar fi contracte flexibile centralizate și contracte negociate bilateral) care să se potrivească mai bine nevoilor companiilor active în piața de energie electrică și nevoilor clienților lor, menținând-se în același timp o bună lichiditate a piețelor centralizate.
În sectorul gazelor naturale, liberalizarea parțială a prețurilor creează incertitudini mai mari pentru unii actori din piață. Consumatorii de gaze naturale au opțiuni mai puține decât consumatorii de energie electrică, deoarece piața angro rămâne nelichidă, deși s-a îmbunătățit ușor în decursul anului 2017 față de cei anteriori, impactând astfel concurența din segmentul de retail. De asemenea, în contextul unei piețe angro liberalizate, dar nelichide și în absența unui cadru de reglementare clar, corect și transparent pentru piața reglementată, decizia de a menține reglementate prețurile cu amănuntul până în 2021 generează riscuri semnificative de reglementare privind recunoașterea corectă și în timp util a costurilor aprovizionării cu gaze naturale pentru furnizorii de gaze care operează în acest segment. În plus, este necesară consolidarea politicii de înmagazinare a gazelor naturale pentru a asigura echilibrul între cerere și ofertă în momentele de vârf de consum. Recunoașterea creșterii prețurilor gazelor naturale în tarifele de căldură este, de asemenea, un aspect critic pentru menținerea competitivității economice a producătorilor de energie termică, care alimentează consumatorii casnici conectați la rețele centralizate de încălzire urbană.
Liberalizarea piețelor energetice trebuie să continue prin eliminarea completă a prețurilor reglementate și prin punerea în practică a unor modele funcționale de piață care să conducă către o concurență reală între companiile de energie. În special, consumatorii finali nu trebuie să plătească prețuri mai ridicate ca urmare a funcționării unor modele ineficiente ale pieței, din cauza lipsei lichidității piețelor sau a lipsei instrumentor adecvate în piețele de energie. Din aceste motive, Consiliul Investitorilor Străini recomandă:
Sectorul energiei regenerabile s-a dezvoltat în România ca urmare a potențialului țării în surse regenerabile (vânt, hidroenergie, biomasă, energie solară) și a schemei de sprijin inițiată în 2012. Astfel, investiții importante, atingând 7 miliarde de euro, au fost realizate mai ales în sectoarele eolian și solar. Datorită acestor evoluții, România beneficiază de o capacitate semnificativă de producție de energie cu costuri marginale mici și este, de asemenea, pe cale să-și îndeplinească obligațiile privind obiectivele anului 2020 stabilite pentru sectorul energiilor regenerabile.
Modificarea Legii nr. 220/2008 de către Parlament în 2012 a fost salutată de sectorul energetic ca fiind un semnal pozitiv de sprijin din partea autorităților pentru susținerea dezvoltării sectorului energiei regenerabile. Din nefericire, schema adoptată nu a fost însoțită de un studiu de impact și a condus la majorări ale facturilor consumatorilor finali. Această creștere a fost parțial redusă prin schema de sprijin acordată industriilor energointensive. Cu toate acestea, amendamentele aduse la doar câteva luni de la adoptarea mult așteptatului mecanism de sprijin au transmis un semnal negativ pieței de energie.
În timp ce intervenția autorităților române pentru modificarea mecanismului de sprijin a fost salutată de către industrie din punct de vedere al controlului asupra capacităților de dezvoltare și supracompensare a unor tehnologii, modificarea schemei în lipsa unui studiu de impact a afectat foarte grav centralele deja funcționale. În special, reducerea cotei anuale de surse regenerabile de energie a determinat un surplus semnificativ de certificate verzi pe piață și o scădere bruscă a prețului certificatelor la prețul minim definit prin lege. Prin urmare, o mare parte dintre certificatele verzi au rămas nevândute pentru perioada anterioară și pentru anii ce vor urma, iar acest lucru expune producătorii de energie regenerabilă riscului de insolvență sau faliment.
Investițiile în sectorul energetic necesită o legislație atractivă și stabilă care să ofere investitorilor o viziune a profitabilității investițiilor pe termen lung. Deși investitorii înțeleg că mecanismul de sprijin trebuie să fie suportabil financiar pentru consumatori, ei așteaptă, de asemenea, ca investițiile deja realizate să nu fie afectate de schimbări legislative retroactive. Prin urmare, semnale pozitive ar trebui să fie transmise de către autoritățile române investitorilor din sectorul energiei regenerabile astfel încât valoarea investițiilor trecute să fie protejată. FIC consideră că eforturile recente ale autorităților române pentru identificarea unei abordări echilibrate între interesele investitorilor în surse de energie regenerabilă și consumatori sunt încurajatoare. Totuși, acestea trebuie finalizate prin aprobarea legislației necesare.
Integrarea într-o piață de energie europeană funcțională, interconectată și competitivă este o precondiție pentru atingerea, în modul cel mai eficient, a obiectivelor naționale de sustenabilitate, competitivitate și securitate energetică. România ar trebui să profite de poziția sa strategică în regiunea de Sud-Est a Europei și să își dezvolte în mod proactiv infrastructura de interconectare energetică. O integrare reală și accelerată în piața europeană ar îmbunătăți securitatea energetică și ar genera venituri mai mari la bugetul de stat prin creșterea competitivității sectorului energetic.
Cu toate că, în ultimii doi ani, s-au înregistrat progrese în privința creșterii capacității de interconectare energetică, România continuă să se confrunte cu întârzieri în atingerea obiectivului de interconectare energetică UE 2020 (10% din capacitatea instalată).
În ceea ce privește infrastructura de gaze naturale, FIC salută reușita Societății Naționale de Transport Gaze Naturale “Transgaz” care a atras în anul 2016 finanțare europeană în valoare de 179 milioane euro, necesară pentru construirea secțiunii românești a coridorului Bulgaria – România – Ungaria – Austria. O altă evoluție pozitivă a fost reprezentată de finalizarea conductei de interconectare pentru gaze naturale România – Bulgaria în anul 2016, însă, sunt necesare măsuri suplimentare pentru ca aceasta să devină complet operațională.
Interconectările sistemului românesc de transport al energiei electrice și capacitatea sa de a furniza electricitate țărilor vecine ar trebui consolidate, iar dezvoltarea lor ar trebui accelerată în vederea racordării totale a piețelor. În acest scop, ar trebui finalizate mai multe proiecte de interconectare energetică, care se află în prezent în curs de dezvoltare și aprobare.
Interconectarea dintre România, Ungaria, Slovacia și Republica Cehă reprezintă o evoluție pozitivă în ceea ce privește integrarea în piața europeană, însă, pentru ca acest mecanism să își poată atinge pe deplin obiectivele, piața românească de electricitate ar trebui să dezvolte instrumente de tranzacționare similare celor existente în celelalte state europene, inclusiv contractele bilaterale negociate direct.
Conectarea sistemului național de transport al gazelor naturale cu cele din țările vecine necesită investiții pentru depășirea limitărilor actuale de natură tehnică ale conductelor transfrontaliere, respectiv creșterea presiunii operaționale a sistemului și finalizarea fluxurilor inverse cu Ungaria și Ucraina, precum și investiții suplimentare pentru creșterea presiunii operaționale pe conducta de interconectare România-Bulgaria. Partea română a coridorului de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria, care va asigura fluxul de gaze naturale din surse alternative celor tradiționale către Europa Centrală, precum și conectarea sistemului național de transport de gaze naturale la conductele de transport internațional care tranzitează teritoriul României, trebuie finalizate.
În plus, este necesară extinderea conductei de gaze Iași-Ungheni pentru ca aceasta să poată realiza furnizarea de gaze către Chișinău - centrul principal de consum al Republicii Moldova - precum și dezvoltarea în România a infrastructurii necesare pentru preluarea gazelor naturale din Marea Neagră. De asemenea, implementarea codurilor de rețea europene pentru piața gazelor naturale ar trebui considerată o prioritate astfel încât economia românească să poată valorifica pe deplin beneficiile produse de integrarea în piața europeană.
În fiecare an, companiile din sectorul energetic se clasează pe primele locuri din punct de vedere al contribuției la bugetul de stat. Cu toate acestea, începând cu februarie 2013 a fost observată o tendință de creștere a taxelor în sectorul energetic fără efectuarea unui studiu de impact în acest sens. În luna februarie 2013, Guvernul României a introdus o „taxă pe venituri excepționale” de 60%, aplicată veniturilor companiilor producătoare de gaze în urma procesului de liberalizare și o taxă de 0,5% pentru exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale. În plus, un așa-numit „impozit pe monopolul natural” a fost perceput la volumele de transport și distribuție de gaze naturale și energie electrică, în ciuda faptului că aceste activități sunt reglementate.
Aceste impozite „temporare” au fost introduse fără o evaluare cuprinzătoare a impactului lor economic și caracterul lor temporar a fost prelungit cu mult după perioada inițială de aplicare avută în vedere. Inițial, aceste impozite urmau să fie aplicabile până la sfârșitul anului 2014, însă au fost prelungite în fiecare an prin modificări legislative de ultim moment, fără a lua în considerare modificările aduse previziunilor de piață de la momentul introducerii, care au condus la distorsiuni ale pieței gazelor naturale între diferitele surse de furnizare. Aplicarea lor pe o perioadă lungă de timp a determinat o sarcină fiscală semnificativă asupra companiilor din sectorul energetic și asupra consumatorilor, iar ca urmare a acestui fapt, investițiile au fost întârziate și costurile au crescut inutil pentru consumatorii finali.
Guvernul a anunțat că intenționează introducerea unui nou regim fiscal pentru producătorii de petrol și gaze începând cu anul 2018.
Sectorul energetic este un sector esențial în economia românească care are nevoie de stabilitate, predictibilitate și transparență fiscală, precum și de politici coerente care să încurajeze investițiile, acestea fiind factori cheie în asigurarea competitivității sectorului energetic românesc și facilitând dezvoltarea unei strategii energetice pe termen lung. Investițiile din sectorul energetic implică riscuri crescute și necesită planificare pe termen lung. FIC subliniază în continuare faptul că instabilitatea fiscală și nivelul înalt de fiscalizare distorsionează piața energiei și pun în pericol investițiile necesare din acest sector. De asemenea, FIC atrage atenția asupra faptului că o modificare a regimului fiscal trebuie justificată printr-un studiu de impact și trebuie adoptată după consultarea tuturor părților interesate.
Noul cadru fiscal pentru sectorul de petrol și gaze naturale ar trebui să aibă ca obiectiv atingerea unui echilibru între interesul statului de a asigura independența energetică pe termen lung, precum și un venit stabil la bugetul de stat și interesul investitorilor care au nevoie de o fiscalitate competitivă pentru a continua proiectele de producție existente și pentru dezvoltarea de noi proiecte. Principalele elemente care trebuie luate în considerare sunt: stabilitatea contractelor de concesiune existente, provocările ridicate de profilul de producție internă (de exemplu, zăcăminte mature și fragmentate, productivitate slabă, nevoia de investiții costisitoare și riscante pentru a crește factorul de recuperare a zăcămintelor existente și pentru dezvoltarea unor noi resurse), cele mai bune practici de la nivel internațional și teoria economică.
România își poate folosi resursele energetice într-un mod mai eficient decât în trecut prin găsirea unor soluții privind infrastructura învechită, prețurile scăzute la energie (de multe ori subvenționate), clădirile cu durată de viață depășită, comportamentul ineficient energetic al consumatorilor, promovarea slabă a standardelor de produs și etichetării, finanțarea insuficientă a măsurilor de eficiență energetică și cadrul de reglementare neadecvat. Potențialul de economisire a energiei este imens în sectoarele industrial, rezidențial și al energiei termice. O atenție deosebită trebuie acordată clădirilor învechite, întrucât aproximativ 45% din consumul final de energie revine clădirilor din sectorul rezidențial și non-rezidențial.
România a transpus prevederile Directivei privind eficiența energetică (EED) în legislația națională prin Legea nr. 121/2014 și a optat pentru adoptarea măsurilor alternative pentru a diminua consumul de energie primară cu 19% (echivalentul a 10 milioane TEP) până în 2020.
Cu toate acestea, Legea nr. 160/2016 a introdus obligația unui audit energetic pe un contur de consum energetic care să reprezinte cel puțin 50% din consumul energetic total, îndepărtându-se de fapt de opțiunea inițială exprimată de România de a adopta măsuri alternative; acest lucru descurajează adoptarea unor opțiuni mai cuprinzătoare, precum implementarea sistemelor de management care produc modificări sustenabile pe termen lung în cultura organizațională.
FIC susține îmbunătățirea cadrului de reglementare privind eficiența energetică și implementarea acelor măsuri care duc la îndeplinirea obiectivelor de eficiență energetică cu un impact minim asupra prețurilor la energie și menținând funcționarea fără probleme a piețelor de energie.
Lipsa finanțării proiectelor de eficiență energetică reprezintă principalul obstacol în dezvoltarea acestui sector. FIC recomandă ca schemele naționale și europene de sprijin (fonduri UE, venituri provenite din subvenții ETS, contribuții de cogenerare, fonduri de la bugetul de stat la nivel central și local) să fie centralizate pentru a înființa fondul specializat pentru investiții în eficiență energetică în sectoarele cu potențial dovedit de economisire și capacitate de implementare. Înființarea acestui fond a fost în fapt abandonată, chiar dacă acesta continuă să fie menționat în legislația națională relevantă.
Operatorii cu cele mai bune performanțe ar putea fi stimulați pentru a reduce și mai mult intensitatea energetică, prin eliminarea perioadelor lungi de recuperare a investițiilor în tehnologii noi și eficiente. Pentru a exploata potențialul semnificativ de economisire, FIC recomandă ca finanțarea să respecte principiul neutralității tehnologice, permițând organizațiilor să investească în soluții adecvate operațiunilor lor. De asemenea, trebuie implementate și promovate mecanisme de finanțare inovatoare, precum: contracte de performanță energetică (EPCs) oferite de societăți de servicii energetice (ESCOs) și obligațiuni ecologice.
Creșterea nivelului de conștientizare al utilizatorilor finali (de exemplu, prin intermediul instrumentelor digitale) și colectarea și comunicarea datelor relevante (de exemplu, prin contoare inteligente) ar putea juca un rol important în îndeplinirea obiectivului UE de eficiență energetică de către România. Măsurarea consumului utilizatorilor finali și cuantificarea economiilor care ar putea fi făcute reprezintă primele etape ale acestui proces de creștere a nivelului de conștientizare.
În paralel, volumul de emisii de gaze cu efect de seră care nu a fost generat ar trebui promovat drept indicator pentru prioritizarea măsurilor de eficiență energetică, deoarece acesta face posibilă evaluarea impactului politicilor de eficiență energetică asupra strategiei generale din domeniul energetic și climatic.
Standardele și etichetele energetice, precum cele promovate de Ecodesign și Directivele privind etichetarea energetică s-au dovedit instrumente reușite pentru reducerea consumului energetic. Sunt posibile și alte progrese, de exemplu, prin informații energetice mai relevante, actualizate și ușor de înțeles, cum ar fi costurile operaționale anuale în euro și cheltuielile medii cu energia per kWh.
Două sectoare necesită implementarea unor măsuri urgente și fezabile. Unul este sectorul de termoficare, unde investițiile au fost mici, cu excepția unor investitori privați, iar pierderile de energie pun în pericol întregul sistem și cresc artificial costul agentului termic pentru consumatorii finali. Deși este improbabilă eficientizarea întregului sistem de termoficare, FIC consideră că rețelele din marile orașe ar putea fi considerabil îmbunătățite prin alocarea de investiți
Astfel, pentru a îmbunătăți eficiența în sistemul de termoficare, sunt necesare noi investiții în capacitățile de producție bazate pe sisteme de cogenerare de înaltă eficiență, în tehnologiile alternative cum ar fi sursele regenerabile de energie (biomasă, biogaz, căldură din surse geotermale) și în proiectele de transformare a deșeurilor în energie.
Cel de al doilea sector vizat este cel al clădirilor, unde potențialul de reducere a consumului energetic este semnificativ, deși costurile de implementare sunt ridicate. O atenție deosebită trebuie acordată transpunerii la timp a prevederilor Directivei privind eficiența energetică (renovarea anuală a 3% din sectorul clădirilor publice) și a Directivei privind eficiența energetică a clădirilor (EPBD), având în vedere că România are întârzieri în implementarea măsurilor prin care se vor îndeplini obiectivele asumate până în 2020.
Deși nu a fost luat în considerare până în prezent în cadrul politicii energetice europene, sectorul de termoficare a început să se bucure de atenție sporită la nivelul UE, în cadrul pachetului Energie curată pentru toți europenii, publicat de Comisia Europeană la data de 30 noiembrie 2016, care pune accentul pe acest sector. Această schimbare a paradigmei va avea consecințe importante dar reprezintă și o oportunitate pentru autoritățile române de a adopta o abordare cuprinzătoare în vederea regândirii politicilor sale din sectorul de termoficare, luând în considerare caracteristicile specifice ale acestui sector în România.
În contextul unei atenții sporite din partea UE acordate sectorului de termoficare, FIC subliniază că acest sector a ajuns la un nivel critic în România, fiind aproape nefuncțional, iar în unele orașe mari este amenințat constant de un colaps sistemic:
Strategia privind sectorul de termoficare ar trebui integrată complet în cadrul de politici energetice europene și române, inclusiv în Strategia energetică a României, pentru a asigura coerență și predictibilitate pentru investitori. Această strategie ar trebui să prezinte un plan credibil pentru identificarea nevoilor de investiții, precum și pentru a propune soluții optime și surse de finanțare în vederea modernizării sistemelor de termoficare existente.
Obiectivul strategiei ar trebui să fie asigurarea neutralității tehnologice a politicii publice pe piețele de energie termică, încurajând soluțiile eficiente din punct de vedere tehnologic și economic. Strategia trebuie să examineze mecanismul de subvenții pentru a evita irosirea resurselor și pentru a face treptat trecerea la un sistem sustenabil. Subvențiile ar trebui acordate numai consumatorilor vulnerabili, permițând astfel autorităților să abordeze problema sărăciei energetice.
Ar trebui identificate și ajustate diferite mecanisme de finanțare, luând în considerare în același timp natura proiectelor de investiții.
În cazul instalațiilor vechi și mai puțin eficiente, regulile de menținere a drepturilor ar trebui să se aplice până în 2023, conform prevederilor legislației în vigoare. Ar trebui concepută o nouă schemă de sprijin care să stimuleze investițiile în noile unități de cogenerare și în noile tehnologii.
Utilizarea surselor de energie regenerabilă, recuperarea agentului termic rezultat din procesele industriale, precum și proiectele de transformare a deșeurilor în energie ar trebui încurajate în rețelele de termoficare.
Politica de termoficare ar trebui corelată cu politica de gestionare a deșeurilor și ar trebui să încurajeze eficiența resurselor.
Investițiile noi ar trebui concepute și puse în aplicare exclusiv pe baza unei viziuni integrate, respectiv prin observarea întregului lanț, începând cu unitățile de producție și până la renovarea rețelei și izolarea clădirilor.
Reducerea cererii de energie termică prin reabilitarea termică a clădirilor ar trebui definită drept una dintre principalele axe ale Foii de parcurs în domeniul energiei.
Obiectivul strategiei ar trebui să fie un plan pe termen lung care să ajute populația rurală să aibă acces la soluții eficiente și moderne de încălzire.
Sectorul de termoficare și cel de cogenerare ar trebui să fie eligibile pentru finanțarea din Fondul de Modernizare și Fondul de Inovare, accesul la acestea fiind supervizat de Ministerul Dezvoltării, care ar trebui să asigure consultanță și sprijin în accesarea programelor de finanțare, precum și în monitorizarea implementării.