Speranța de viață din România este mai mică decât media europeană (78,7 ani pentru femei și 71,4 ani pentru bărbați, comparativ cu o medie UE 28 de 83,6 ani pentru femei și 78,1 ani pentru bărbați), iar rata mortalității infantile este cea mai mare din UE - 8,4 (în scădere de la 9,2 în 2013) /1.000 față de 3,7/1.000 în UE 28 în 2014.
În plus, în România, există o diferență notabilă între speranța de viață și speranța de viață sănătoasă. O mare parte din populație își petrece o parte importantă a vieții în condiții de morbiditate și dizabilitate (13,0 ani pentru bărbați și 20,8 ani pentru femei).
Toți acești factori subliniază nevoia prevenirii, educației și finanțării din sistemul de sănătate, care ar determina pe termen lung îmbunătățirea indicatorilor de sănătate.
În România, cheltuielile publice cu medicamentele pe cap de locuitor sunt de aproximativ 2,5 ori mai mici decât media UE. Bugetul total de stat alocat pentru sănătate a fost de 31,1 miliarde RON (7 miliarde euro) în 2016 și este distribuit după cum urmează: Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) 23,4 miliarde RON (5,3 miliarde euro), Ministerul Sănătății 7,7 miliarde RON (1,7 miliarde euro).
Sursa: Legea Bugetului de Stat
Deși în ultimii ani s-au înregistrat îmbunătățiri considerabile și au existat câteva schimbări pozitive în sistemul de sănătate, ne manifestăm îngrijorarea față de lipsa unei strategii pe termen lung datorită schimbărilor frecvente de priorități.
În anul 2016, FIC și-a concentrat eforturile pe proiectul „De profesie: Medic în România”, crescând astfel gradul de conștientizare publică a problemei exodului personalului medical din țară și în același timp încurajând Guvernul să îi acorde atenție ca parte a strategiei sale pe termen lung. Acest proiect a condus la organizarea mai multor evenimente în întreaga țară, oferind formare medicilor pe subiecte precum managementul sănătății, pentru a crește rata de retenție a acestora.
În anul 2017, bugetul sănătății a crescut la 4,15% din PIB și, conform strategiei Guvernului, finanțarea se va concentra pe infrastructură și creșterea salariilor din sectorul sanitar, în timp ce bugetul pentru medicamentele compensate va rămâne același din ultimii cinci ani.
Introducerea în 2016 a unei deductibilități fiscale mai cuprinzătoare pentru primele de asigurare de sănătate a crescut accesul la companiile de asigurări private din sistemul de sănătate și a creat premisele pentru un nivel mai înalt de satisfacție a populației.
Prioritățile cheie ale noului Guvern pentru 2017 au fost declarate trimestrial și implementate după cum au fost anunțate. Primele două priorități trimestriale sunt următoarele:
Sursa: Programul de guvernare 2017-2020
În baza acestor priorități, în 2017 FIC se va concentra în continuare pe următoarele aspecte:
Acordând o atenție sporită paciențiilor români, în calitate de cetățeni UE, FIC va continua dialogul cu Guvernul și va fi un partener de încredere în promovarea coerenței, predictibilității și stabilității, condiții premergătoare reformei sistemului de sănătate, enținerii investițiilor la capacitate maximă și alinierii cu cele mai recente tehnologii.
Cu un procent de 4,15% din PIB alocat sistemului de sănătate în 2017, România continuă să cheltuiască pentru sănătate mai puțin decât orice altă țară din Uniunea Europeană. Conform Health at a Glance 2016, România s-a clasat pe ultimul loc în UE în privința fondurilor publice acordate sistemului de sănătate. Chiar dacă luăm în considerare și cheltuielile private, România tot își păstrează acest ultim loc, în timp ce media UE 28 a fondurilor publice alocate sistemului de sănătate este de aproximativ 8%. În plus, cheltuielile de asistență medicală pe cap de locuitor (816 euro) sunt și ele cele mai mici din Uniunea Europeană. Deși bugetul sănătății a crescut constant în ultimii ani, cheltuielile generale pentru sănătate au fost marginale.
Există o strânsă legătură între dezvoltarea socio-economică și investițiile pe care societatea le face în sănătate și educație. Nivelul scăzut al investițiilor în sănătate în România se reflectă în datele ultimului raport European Health Index (ECHI 2016), în care România s-a clasat pe ultimul loc din 35 de țări europene în privința calității sistemului de sănătate.
În timp ce alte țări europene și-au îmbunătățit constant nivelul de finanțare și au implementat mecanisme pentru îmbunătățirea eficienței cheltuielilor de sănătate, România s-a clasat cu un loc mai jos comparativ cu ediția din 2015 și cu 4 locuri mai jos față de 2014. Aceste rezultate slabe dovedesc în mod clar că este nevoie de reformarea mecanismelor de finanțare a acestui sector, cu alocarea simultană a unor resurse suplimentare.
România trebuie să depună mai mult efort pentru a elimina diferența existentă în finanțarea sistemului de sănătate față de alte țări europene, prin implementarea soluțiilor de e-sănătate cu scopul de a crește eficiența și transparența cheltuielilor actuale. Ar trebui asigurat un nivel adecvat de finanțare pentru sistemul de sănătate prin creșterea ponderii la 6% din PIB până în 2019 și cu un obiectiv clar de a atinge media europeană până în anul 2020. Această strategie trebuie să includă un mix eficient între finanțarea publică și cea privată.
Deși FIC recunoaște că situația economică dificilă cu care s-a confruntat România pe durata crizei financiare a determinat constrângeri severe pentru bugetul de sănătate și alte cheltuieli, cu toate acestea, în ultimii trei ani economia României a avut o performanță bună, cu cea mai mare creștere din UE. Această perspectivă economică pozitivă ar trebui să conducă la o finanțare mai bună a sectorului sănătății. Autoritățile din domeniul sanitar ar trebui să înceapă să considere sănătatea o investiție, având în vedere că „sănătatea afectează creșterea economică direct, prin productivitatea forței de muncă și sarcina economică determinată de boli, precum și indirect, deoarece aspecte precum sănătatea copiilor afectează veniturile viitoare ale persoanelor prin impactul pe care sănătatea îl are asupra educației”.
În același timp, FIC consideră că la nivel local trebuie îmbunătățit mecanismul de finanțare care asigură accesul pacienților români la terapii inovatoare. Cu toate că recunoaștem eforturile depuse de autoritățile române de a include în ultimii ani terapiile inovatoare în sistemul de compensare, România tot nu are un sistem sustenabil. Sunt esențiale implementarea și finanțarea adecvate ale programului „Inovație în sănătate”, pe care Guvernul actual și l-a asumat în Programul de guvernare 2017-2020.
Contribuțiile pentru sănătate ar trebui colectate mai eficient, iar baza contribuției ar trebui lărgită prin eliminarea excepțiilor. Soluții alternative pentru finanțarea sănătății ar trebui identificate în special prin atragerea contribuțiilor private și a fondurilor europene în perioada de programare viitoare.
Fondurile ar trebui transferate din bugetul de stat pentru a acoperi populația exceptată sau neasigurată, iar fondurile colectate din taxele sectorului farmaceutic (clawback) ar trebui realocate exclusiv către bugetul de medicamente.
Ar trebui recuperate datoriile tuturor companiilor (publice sau private) la fondul de sănătate și implementat un mecanism pentru monitorizarea contribuțiilor acestora.
De asemenea, ar trebui implementate instrumente electronice în vederea creșterii gradului de eficiență, control și transparență privind cheltuirea bugetului de sănătate.
Plățile informale din sistemul de sănătate ar trebui legalizate prin introducerea unui sistem formal și transparent de coplată care reflectă în mod corect costurile reale ale serviciilor medicale.
Totodată, ar trebui începută elaborarea și implementarea programului Inovație în sănătate, cu resurse suficiente pentru a asigura sustenabilitatea și reușita acestuia.
Pe termen scurt și mediu, sistemul public de sănătate ar trebui sprijinit prin ajustarea cadrului legal astfel încât clinicile și spitalele publice să poată furniza asistență medicală privată pentru serviciile medicale asigurate în sectorul privat. Acest lucru ar atrage finanțare suplimentară pentru spitalele publice și ar crește gradul de satisfacție a pacienților. Pe termen lung, reforma sistemului de sănătate ar trebui să conducă la redimensionarea pachetului de bază și la reintroducerea coplății. Aceste măsuri ar asigura sustenabilitatea financiară pe termen lung a sistemului de sănătate și ar ajuta la dezvoltarea sectorului de asigurări private de sănătate.
Introdusă ca măsură temporară în anul 2009 și modificată de câteva ori (ultima variantă a formulei de calcul a taxei a fost stabilită prin OUG nr. 77/2011), taxa de clawback a devenit un instrument prin care sectorul farmaceutic a fost forțat să își asume întreaga responsabilitate pentru acoperirea costului medicamentelor compensate, în contextul unei subfinanțări severe a bugetului medicamentelor compensate. După mai mult de 8 ani de la adoptarea sa, producătorii de medicamente continuă să acopere întreaga diferență dintre bugetul medicamentelor compensate stabilit prin legea bugetului și consumul real de pe piață. Baza de calcul pentru această taxă o reprezintă un buget înghețat la nivelul din 2012 (6 miliarde RON), în timp ce consumul real de pe piață este cu 1,5 miliarde RON mai mare.
Taxa a atins un nivel alarmant de 18,9% în ultimul trimestru al anului 2016, cu mult mai mult decât în orice altă țară din UE care utilizează acest tip de sistem de taxare. Deși FIC a înțeles necesitatea introducerii acestei taxe ca măsură temporară, aceasta ar trebui reformată în prezent, având în vedere creșterea economică puternică a României din ultimii doi ani. În forma ei actuală, taxa de clawback reprezintă o sarcină disproporționată impusă sectorului farmaceutic, având un efect negativ asupra investițiilor care ar putea aduce beneficii sănătății publice. FIC consideră că bugetul medicamentelor compensate trebuie să acopere nevoile reale ale sistemului de sănătate din România.
Autoritățile române ar trebui să își ia angajamentul că vor retrage taxa de clawback, având în vedere creșterea economică semnificativă a României din ultimii ani și prognozele pentru viitor. Înaintea să fie retrasă, taxa de clawback ar trebui revizuită pe termen scurt pentru a fi mai previzibilă și echitabilă. Astfel, ar trebui să excludă marjele aferente farmaciilor și angrosiștilor și ar trebui să se aplice la prețul de producător.
Fondurile atrase din contribuția de clawback ar trebui utilizate exclusiv pentru bugetul medicamentelor compensate și introdusă bugetarea multianuală pentru a crește predictibilitatea. Bugetul alocat pentru medicamente ar trebui reanalizat pentru a reflecta consumul de medicamente realizat în anul anterior celui pentru care se calculează taxa de clawback, iar consumul din spitale ar trebui exclus din calculul acestei taxe.
Pentru a crește transparența autoritățile din sistemul de sănătate ar trebui să permită un audit independent al datelor la care se calculează clawback.
FIC salută prevederile incluse în noul Program de guvernare privind actualizarea periodică a listei medicamentelor compensate. Cu siguranță, România are nevoie să elimine diferența existentă față de alte țări europene în privința accesului la tratamente inovatoare. Cu toate acestea, deși de la sfârșitul anului 2014, au fost introduse în sistemul de compensare mai multe medicamente inovatoare, procesul este în continuare lent, din mai multe motive. O problemă specifică o reprezintă faptul că, în unele cazuri, după primirea deciziei de compensare a anumitor medicamente, protocoalele de prescriere sunt adesea emise cu foarte mare întârziere (în unele cazuri după mai mult de 4-5 luni de la decizia de includere pe lista medicamentelor compensate). În plus, un acces adecvat la medicamente implică și o politică adecvată de stabilire a prețurilor, care ar trebui să asigure sustenabilitatea economică a produselor.
De asemenea, finanțarea bugetului medicamentelor ar trebui majorată constant, având în vedere că România are una dintre cele mai mici cheltuieli cu produsele farmaceutice pe cap de locuitor din Europa. Alți factori includ metodologii Health technology assessement (HTA) și contracte cost-volum (CV)/ cost-volum-rezultat (CVR) nesustenabile, procesul îndelungat de negociere a contractelor CV/CVR, precum și lipsa unor termene limită clare pentru a asigura accesul rapid și eficient al medicamentelor pe piață (de la depunerea dosarului de compensare până la compensarea efectivă). FIC recunoaște eforturile depuse de autorități în ultimii 2 ani în cadrul acestui proces, însă consideră că reforma ar trebui grăbită pentru a asigura accesul rapid al pacienților români la inovare.
Accesul pacienților români la tratamente inovatoare ar trebui să fie unul dintre subiectele cheie pe agenda publică.
Trebuie adoptate toate măsurile subsecvente pentru a face compensarea eficientă (ex. cost-volum, protocoale de prescriere).
Lista medicamentelor compensate trebuie să fie actualizată în mod regulat conform legislației în vigoare care prevede actualizarea de două ori pe an, pentru a asigura pacientului român acces adecvat la tratamentele inovatoare.
România, ca stat al Uniunii Europene, se aliniază viziunii europene globale cu privire la viitorul Sistemului de Sănătate. Un sistem de sănătate informatic unic integrat a fost introdus la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și al furnizorilor de servicii de sănătate - Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI). Cu toate acestea, România se confruntă cu probleme semnificative în ceea ce privește infrastructura sistemului IT existent, din cauza desfășurării încă incomplete a proiectelor existente, a sistemelor eterogene curente de management al informațiilor din rețeaua furnizorilor de servicii medicale și a necesității integrării de noi plătitori privați pentru sănătate în lanțul de valori al serviciilor de sănătate.
E-rețeta - Sistemul Informatic de Rețetă Electronică (SIPE) – proiectul început în 2012 a devenit operațional în 2014 în conformitate cu regulamentul CNAS pentru sectorul medical public și privat (în baza unui contract CNAS). Scopul SIPE constă în urmărirea înregistrărilor medicale ale unui pacient și în raportarea plăților și prevenirea fraudelor. În prezent, platforma gestionează rețetele compensate. Obstacolele majore întâmpinate au inclus accesul defectuos la internet în zonele rurale și necesitatea mai multor actualizări ale formularelor de intrare, conducând la probleme de calitate a datelor. În prezent, sistemul continuă să sufere întreruperi frecvente din cauza erorilor de sistem, ceea ce afectează modul în care cadrele medicale își desfășoară activitatea și modul de centralizare a datelor. Pe de altă parte, acuratețea datelor sistemului ar trebui îmbunătățită prin extinderea monitorizării asupra întregului proces de prescriere de rețete în 2017.
Proiectul de raportare și e-facturare a început în 2013 ca parte a extinderii sistemului SIUI. Acesta include o conexiune web a instituțiilor medicale în scopuri de raportare (inclusiv formulare de cheltuieli, facturi). Raportarea activității și facturarea corespunzătoare se vor face pe baza unor încărcări xml și zip (pe tipul de activitate) realizate de către furnizorii de servicii medicale.
e–Carduri de sănătate – în urma proiectului inițiat în 2013, cardurile au început să fie distribuite din septembrie 2014. Fără să fie înregistrate datele medicale pe e-cardul național de sănătate, acesta este folosit pentru accesarea serviciilor medicale și autentificarea pacientului. Din luna mai 2015, folosirea e-cardurilor de sănătate a devenit obligatorie în România. Obstacolele majore întâmpinate se referă la întârzierea primirii cititoarelor de e-carduri de sănătate de către unele unități medicale.
Proiectul privind dosarul electronic de sănătate al pacienților, lansat în 2014, a avut scopul de a include informații privind fiecare pacient și totodată, tratamentul medical, în conformitate cu datele stocate pe e-cardul de sănătate. Cu toate acestea, după trei ani de la lansare, programul continuă să aibă defecțiuni și nu a fost introdus complet.
Registrele pacienților reprezintă un alt instrument electronic important utilizat pe scară largă de statele membre UE în gestionarea sistemelor de sănătate, în România însă sunt aproape inexistente. Aceste sisteme electronice sunt foarte utile pentru a oferi datele ce pot fi folosite în procesul de luare a deciziilor de politici, sporind în același timp eficiența cheltuielilor de sănătate. În 2014 (conform unui proiect cofinanțat de Programul UE Cercetare & Inovare Horizon 2020), la nivelul țărilor din UE, au fost implementate aproximativ 651 de registre ale pacienților, pentru diferite boli, pe cele mai înalte poziții fiind Franța (130), Germania (115), Marea Britanie (70), Italia (70) și Spania (53). Din păcate, România are doar un singur registru de pacienți funcțional în zona de artrită reumatoidă, alte registre fiind implementate, însă nu pe deplin operaționale. Sunt bine cunoscute rolul și importanța acestor instrumente în a asigura observarea cursului unei boli, de evaluare a rezultatelor clinice: eficacitatea și siguranța tratamentului, evaluarea rezultatelor economice și examinarea asocierilor dintre îngrijire și rezultate, asigurând astfel o mai bună informare în procesul de luare a deciziilor clinice.
FIC recomandă extinderea SIUI cu înregistrarea și monitorizarea drepturilor individuale de a primi servicii medicale conform pachetului de bază anual de servicii medicale ce va fi integrat în Sistemul Informatic de Sănătate.
FIC recomandă executarea obligației de raportare, respectiv integrarea și agregarea tuturor înregistrărilor medicale de la toți furnizorii de servicii medicale la un nivel individual corect de detaliere (consum, plată, drepturi de utilizator).
Interoperabilitatea și schimbul de date către plătitorii de servicii de sănătate private cu privire la înregistrările medicale (drepturile și cheltuielile de sănătate) trebuie permise și extinse pentru a facilita plata serviciilor medicale și a medicamentelor în plus față de pachetul de bază. Pe termen scurt, trebuie dezvoltate registrele pacienților pentru a asigura un proces de luare a deciziilor în sănătate bazat pe date concrete. Acest proces ar putea începe cu o etapă pilot (în unele zone terapeutice cheie), urmând apoi să fie extins pe scară largă într-o etapă ulterioară. Adoptarea registrelor pacienților ar trebui inclusă în strategia guvernului privind sistemul de sănătate, fiind integrate cu alte instrumente de e-sănătate care sunt deja implementate și ar trebui considerată o etapă importantă în procesul de creare de date pentru sprijinirea procesului de luare a deciziilor de politici în sistemul de sănătate, crescând în același timp eficiența și transparența alocării resurselor bugetare.
România se confruntă cu o criză majoră cauzată de lipsa de cadre medicale: în anul 2014, exista o medie de 2,6 cadre medicale la 1.000 de locuitori, comparativ cu media UE de 3,4. Rata de migrație este de 9% față de media UE de 2,5%. În anul 2015, erau mai mulți medici care părăseau țara decât absolvenți noi, astfel încât este probabil ca situația să continue să se deterioreze.
Nivelul scăzut al accesului la personalul medical ca urmare a emigrației are un efect direct pe termen lung asupra sănătății cetățenilor români. În plus, lipsa specialiștilor în sănătate publică limitează sever posibilitățile de reformă a sistemului de sănătate. Prin urmare, FIC consideră că este esențial ca autoritățile să ia măsuri pentru a rezolva această problemă, având în vedere faptul că un mediu de afaceri sănătos depinde de o comunitate sănătoasă.
În sistemul medical ar trebui introdusă plata în funcție de performanță. Numărul de locuri disponibile în școlile medicale ar trebui să fie echilibrat cu nevoile reale de sănătate ale populației.
Personalul medical ar trebui separat de alți angajați din sectorul public în materie de politică salarială și ar trebui îmbunătățit accesul la dezvoltarea profesională continuă. Ar trebui recunoscută importanța socială a personalului medical și ar trebui consolidat rolul asociațiilor profesionale în reformarea sistemului de sănătate. Sistemul de sănătate poate fi reformat doar cu ajutorul specialiștilor din domeniu.
O mai bună instruire, o educație medicală continuă, indicatori de performanță superiori și procese de evaluare standardizate vor duce la rezultate mai bune ale cadrelor medicale, o imagine mai bună, respect și recunoaștere publică. Cu toate acestea, este nevoie de o alocare bugetară mai mare pentru salarii pentru a asigura păstrarea personalului medical.
Descentralizarea sistemului de sănătate publică va conduce, de asemenea, la un management mai întreprinzător al fiecărei instituții medicale și rate mai mari de reținere a resurselor umane. Totodată, ar trebui înființate comitete naționale de evaluare academică pentru a elabora criterii profesionale obligatorii și programe pe specialități și pentru a constitui baza a unui proces de evaluare profesionlă mai exact și constant.
În prezent, Ministerul Sănătății nu cooperează și nu comunică cu sectorul ONG-urilor. Această situație ar trebui să se schimbe. Timp de mai mulți ani, câteva ONG-uri recunoscute au elaborat programe de formare pentru personalul medical, servicii inovatoare pentru pacienți și de asemenea, au prezentat standarde și ghiduri de tratament. Aceste ONG-uri au promovat îmbunătățirea accesului la tratament și a nivelului de îngrijire a pacienților. Ministerul Sănătății ar trebui să fie mai deschis la expertiza dezvoltată în sectorul ONG-urilor. Această abordare ar putea permite ca un procent din programele sale (în special cele de prevenire, educație pentru sănătate, formare și sprijin pentru pacienți) să fie elaborate și implementate în parteneriat cu societatea civilă, conform strategiilor și planurilor naționale din domeniul sănătății și luând în considerare nevoile comunităților locale.
Strategia Națională de Sănătate include foarte multe măsuri care să reducă impactul migrației medicilor și în cele din urmă, să inverseze această tendință. Aceste măsuri sunt prezentate în a doua anexă a strategiei și ar trebui implementate cât de curând posibil.
Sistemul public de sănătate din România ar avea de beneficiat dacă s-ar pune accentul pe prevenție și promovarea sănătății. În prezent, majoritatea resurselor sunt alocate serviciilor medicale din spitale, însă un sistem de sănătate publică proactiv și robust, pregătit să răspundă nevoilor actuale și viitoare de sănătate ar trebui să mențină un echilibru adecvat între serviciile medicale de recuperare (cu internare sau în ambulatoriu) și prevenție.
În Raportul European Health Consumer Index, ediția din 2016, România se clasează pe ultimul loc și în privința prevenției. Una dintre principalele slăbiciuni identificate în acest domeniu este rata scăzută de acoperire a vaccinării copiilor (sub 90%, una dintre cele mai scăzute din Europa).
Raportul Eurohealthnet finanțat de Comisia Europeană, care a analizat capacitatea sistemului public de sănătate din Uniunea Europeană și care a fost publicat în 2014, a identificat următoarele slăbiciuni în România:
În acest context, încă din 2015, FIC a recomandat în Cartea Albă elaborarea unui concept unitar și integrat în domeniul prevenției și promovării sănătății la nivel central, care să implice toate părțile principale interesate și care să ofere mecanisme eficiente de monitorizare a performanței.
În luna februarie 2016, Ministerul Sănătății, împreună cu Administrația Prezidențială, au lansat în consultare publică Planul Multianual Integrat de Promovare a Sănătății (PNPS). Planul a fost redactat pornind de la Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, care a stabilit reducerea incidenței bolilor netransmisibile prin programe de prevenire naționale, regionale și locale ca fiind unul dintre principalele obiective. Ministerul Sănătății a înființat un grup de lucru pentru promovarea sănătății din care fac parte, pe lângă experții ministerului, reprezentanți din cadrul Ministerului Educației, Institutului Național de Sănătate Publică, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), UNICEF și FIC.
Grupul de lucru a finalizat versiunea detaliată a PNPS, precum și un proiect de Hotărârea a Guvernului de aprobare a planului și de înființare a unui Mecanism Național de Coordonare pentru Promovarea Sănătății.
PNPS propune pentru prima dată în România un concept unitar, multisectorial și integrat de promovare a sănătății la nivel național, în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU și cu principiile cheie ale OMS. Planul asigură un cadru strategic pentru:
Mecanismul Național de Coordonare pentru Promovarea Sănătății ar trebui supervizat de un comitet ministerial comun care ar trebui să asigure o abordare multisectorială a sănătății în toate politicile. Publicarea proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru runda finală de dezbateri este în prezent în curs de aprobare.
PNPS și cadrul legal aferent ar trebui lansate cât de repede, în vederea unei runde finale de dezbari, care ar trebui să reunească principalele părți interesate din sectorul guvernamental și non-guvernamental.
Dezvoltarea durabilă a Planului de Prevenire și Promovare a Sănătății ar trebui să înceapă prin consolidarea capacităților, în special capacitatea rețelei de sănătate publică, a rețelei de educație și a comunităților. În plus, trebuie crescut nivelul de conștientizare a importanței sănătății ca resursă și a metodelor de prevenire a bolilor în rândul unor grupuri specifice de populație, precum și în rândul factorilor de decizie.
Este important să fie alocate mai multe resurse pentru creșterea nivelului de educație pentru sănătate a populației României – în special în zonele rurale.
Activitățile de promovare a sănătății și a prevenției ar trebui să fie ajustate în funcție de dinamica incidenței bolilor care pot fi prevenite și să abordeze bolile cu cea mai mare incidență. În afara bolilor cardiovasculare, a cancerului și a bolilor musculo-scheletice, depresia a devenit unul dintre motivele principale de dizabilități în țările UE. România nu face excepție și ar trebui să își intensifice eforturile în vederea modernizării sistemului de sănătate mintală.
Elaborarea unor documente strategice, precum Planul Multianual pentru Promovarea Sănătății, ar trebuie să stea la baza finanțării ulterioare a programelor de prevenire și promovare a sănătății. Finanțarea nu ar trebui să se limiteze la bugetul Ministerului Sănătății, ci ar trebui să includă și fonduri UE, bugetele autorităților locale și contribuții ale altor autorități guvernamentale sau organizații private.