Sectorul de afaceri continuă să se confrunte cu lipsa de predictibilitate în ceea ce privește cadrul juridic și instituțional cu privire la aspectele de mediu, în ciuda eforturilor continue de a se angaja în discuții cu reprezentanții autorităților privind legislația de mediu și cadrul instituțional. Acest lucru a fost cel mai mult simțit în anul 2015 în sectorul de gestionare a deșeurilor, pe fondul reglementării și aplicării disproporționate, între sectorul privat și cel al autorităților locale, a normelor privind deșeurile de ambalaje, fapt ce a condus la crearea unei stări de instabilitate semnificativă pe piață.
În ciuda solicitărilor de reformă a întregului sistem de deșeuri făcute atât de mediul de afaceri, cât și de Jaspers, consultanții angajați de Comisia Europeană și Ministerul Mediului pentru a analiza sectorul deșeurilor din România, autoritățile au luat doar măsuri limitate și întârziate. Totodată, autoritățile au ales să introducă noi contribuții de mediu pentru deșeuri de echipamente electrice și electronice și baterii, contribuții care afectează mediul de afaceri, fără a lua măsuri în același timp pentru a asigura eficacitatea colectării separate a deșeurilor municipale de către autoritățile publice. Această lipsă de colectare separată face aproape imposibilă îndeplinirea obiectivelor de colectare, reciclare și valorificare a deșeurilor.
Membrii FIC își propun să continue construirea unui mediu bazat pe încrederea părților interesate și în același timp să îmbunătățească performanța în afaceri într-un mod durabil, făcând astfel apel la autoritățile publice să se angajeze în acest demers încă din primele etape ale procesului de luare a deciziilor.
Cadrul legal și instituțional privind mediu continuă să ridice dificultăți pentru sectorul de afaceri.
Pe de o parte, FIC este preocupat de lipsa evaluărilor de impact la punerea în aplicare a noilor norme și lipsa de reacție rapidă a autorităților la nevoile de reglementare. De exemplu, efortul aferent adoptării Planului Național de Gestionare a Deșeurilor pentru 2014 - 2020 a început abia la mijlocul anului 2016, în ciuda instabilităților din sectorul de gestionare a deșeurilor. În mod similar, propunerile legislative din Parlament, cum ar fi cea de potențială limitare a posibilității de dezvoltare a unor noi unități de valorificare a deșeurilor, nu iau în considerare efectele generale din perspectiva operațională, a competitivității și dezvoltării durabile.
Entitățile comerciale sunt, de asemenea, expuse la dificultăți în implementarea cadrului de autorizare ca urmare a lipsei de corelare a procedurilor de autorizare de mediu cu noua legislație, precum și diferitelor interpretări ale acelorași cerințe de reglementare acordate de agențiile pentru protecția mediului, administrațiile bazinelor de apă și Comisariatele Gărzii de Mediu. Noua procedură de autorizare ce trebuia adoptată în urma publicării Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale în decembrie 2013 nu a fost încă supusă dezbaterii publice.
Există o nevoie urgentă de consecvență în ceea ce privește interpretarea prevederilor legislative de către toate autoritățile publice la nivel central și local și în implicarea în dialog eficient cu privire la noile reglementări din primele etape ale procesului de luare a deciziilor.
În iulie 2015, Comisia Europeană a prezentat o propunere de revizuire a Directivei 2003/87/CE - Directiva EU ETS post 2020. Un element central al cadrului politic pentru 2030 este obiectivul obligatoriu de reducere a emisiilor globale UE cu cel puțin 40% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990. Pentru a putea atinge această țintă în mod eficient, din punct de vedere al costurilor, sectoarele acoperite de schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze (EU ETS) sunt obligate să își reducă emisiile cu 43% față de nivelul anului 2005. Acest lucru înseamnă că numărul total de certificate de emisii alocate va trebui să scadă mai rapid decât în trecut: cu 2,2% pe an în loc de 1,74%, începând cu 2021.
FIC apreciază transparența demonstrată de reprezentanții Ministerului Mediului pe durata perioadei de transpunere și implementare a legislației revizuite din domeniul schimbărilor climatice privind EU ETS pentru perioada 2013-2020. Totuși, implementarea Comunicării Comisiei 2012/C158/04 cu privire la compensarea indirectă a emisiilor pentru perioada 2013-2020 nu a avut loc încă.
FIC speră să continue cooperarea dintre autorități și sectorul de afaceri pe tot parcursul implementării Pachetului Energie – Climă 2030.
Este foarte importantă participarea activă a autorităților române în cadrul discuțiilor care au loc la nivel european. La fel de important pentru mediul de afaceri este ca acesta să fie consultat în mod corespunzător și ca datele furnizate să fie luate în considerare în pozițiile pe care autoritățile române le adoptă în grupurile tehnice și consultările publice de la nivel european. O atenție deosebită trebuie acordată și discuțiilor așteptate cu privire la prevederile post 2020 pentru relocarea emisiilor de dioxid de carbon și reforma EU ETS.
Autoritățile române trebuie să accelereze implementarea Comunicării Comisiei 2012/C158/04 cu privire la compensarea indirectă a emisiilor pentru a putea proteja competitivitatea industriilor energo-intensive din România prin comparație cu industrii similare din alte țări europene. Ar trebui format un grup interguvernamental cu reprezentanți din ministere din domeniul mediului, finanțelor și industriilor pentru a implementa recomandările Comisiei Europene și în mod deosebit pentru a realiza și monitoriza implementarea planului energetic și climatic național integrat (NECP) pentru perioada 2021-2030 până la 1 Ianuarie 2019, care este vital pentru realizarea unor obiective mai extinse de dezvoltare durabilă.
Autoritățile ar trebui să sprijine implementarea completă a legislației în domeniul eficienței energetice, ceea ce ar conduce la efecte pozitive din punct de vedere al mediului și schimbărilor climatice. Planificarea adecvată și transparentă pentru aceasta, inclusiv pentru atingerea diverselor ținte obligatorii la nivelul UE, ar permite identificarea celor mai eficiente soluții din punct de vedere al costurilor, inclusiv pentru sectorul public. Pentru a atinge acest scop este necesară o consecvență în prevederile politice existente.
Directiva Cadru privind Deșeurile a fost transpusă în legislația românească prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, cu modificările ulterioare. Cadrul legislativ privind gestionarea deșeurilor este caracterizat de numeroase acte normative care reglementează gestionarea deșeurilor în general sau care prevăd reguli privind categorii specifice de deșeuri. Deși cu întârziere față de data prevăzută inițial, în anul 2016, Guvernul a început elaborarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor pentru perioada 2014-2020.
În decembrie 2015, Comisia Europeană a adoptat Pachetul de măsuri privind economia circulară care include propuneri de modificare a directivelor aplicabile deșeurilor, deșeurilor de ambalaje, depozitelor de deșeuri etc. Principalele prevederi ale acestor directive stipulează următoarele:
În 2016, acest pachet de măsuri a făcut obiectul unor prime discuții derulate cu experți din statele membre, discuții ce vor continua pe parcursul anului 2017.
FIC recomandă ca autoritățile să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:
România are una dintre cele mai scăzute rate de reciclare și de descărcare a deșeurilor în depozite. Deși, conform datelor oficiale, țintele referitoare la valorificare și reciclare au fost atinse până în 2013, de atunci situația s-a deteriorat constant. În condițiile actuale, este improbabilă atingerea acelorași ținte în următorii ani (o rată a reciclării de 55% și una a valorificării de 60%), deoarece valorificarea deșeurilor menajere este dificilă. În anii 2015 și 2016 producătorii de bunuri ambalate au suferit un impact negativ major, fiind obligați să suporte plata unor penalizări semnificative către Fondul pentru Mediu, în cuantum de 2 RON/kg (aproximativ 450 de euro/tonă) pentru neîndeplinirea obligațiilor ce le reveneau, în principal din următoarele motive:
Sursa: Eurostat
Deși producătorii de bunuri nu sunt responsabili de neajunsurile de mai sus, aceștia au fost singurii penalizați, ceea ce a condus la colapsul sistemului de organizații colective și la apariția unor condiții incorecte de piață, precum și la acțiuni de natură speculativă ale altor actori din lanțul valoric.
România s-a conformat până în prezent cu obligațiile sale la nivelul UE privind ambalajele și deșeurile din ambalaje, în primul rând datorită eforturilor continue ale industriei în vederea realizării obiectivelor stricte de valorificare și reciclare a deșeurilor din ambalaje. Este de așteptat ca aceste eforturi să continue în viitor, însă cu condiția ca autoritățile să asigure condiții corecte de funcționare și să aplice reglementările în vigoare în mod egal tuturor actorilor de pe piață.
Autoritățile ar trebui să constituie un grup de lucru cu participarea tuturor părților interesate (inclusiv a reprezentanților FIC) pentru a elabora un Plan de Acțiune pentru perioada 2017-2020 care să prevadă responsabilități și termene clare pentru demersurile ce trebuie întreprinse pentru a face operațional, la nivel național, sistemul integrat de gestionare a deșeurilor și pentru ca România să îndeplinească noile obiective stabilite prin Pachetul de măsuri privind economia circulară. Aceste acțiuni ar trebui să cuprindă următoarele:
Ar trebui reglementate și îmbunătățite cerințele specifice pentru trasabilitatea deșeurilor (inclusiv a diverselor tipuri de materiale rezultate din deșeuri) și procedurile de raportare ar trebui corelate la nivel național, în vederea asigurării acurateții datelor transmise către Agenția Europeană a Mediului, reducerii numărului actorilor clandestini („free riders”) și creării premiselor unor condiții echitabile de concurență pentru toți operatorii economici responsabili.
Sistemul depozit ar trebui evitat întrucât conduce la sisteme paralele de colectare la nivelul municipalităților și la multiplicarea inutilă a costurilor. Aceasta subminează eforturile continue ale Guvernului axate pe implementarea colectării selective la nivel național, ca opțiune strategică a României ce beneficiază de o finanțare substanțială din partea UE (mai exact, 1,17 miliarde de euro – Axa 2 Gestionarea Deșeurilor, Programul Operațional Sectorial Mediu). Având în vedere capacitatea economică a României, implementarea unui sistem depozit pentru deșeuri pune o povară suplimentară, disproporționată, în sarcina industriei (producători și importatori).
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind DEEE a fost publicată în Monitorul Oficial în aprilie 2015. A fost, de asemenea, adoptată și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 39/2016 pentru modificarea și completarea OUG nr. 196/2005 prind Fondul pentru Mediu, publicată în Monitorul Oficial în 30 iunie 2016. OUG nr. 39/2016 introduce o penalitate de 4 lei/kg pentru producătorii și organizațiile colective care nu ating ținta de colectare.
Noua legislație nu aduce niciun fel de îmbunătățire față de HG nr. 1037/2010 (care a transpus vechea Directivă 2002/96/CE). Nici de aceasta dată, îngrijorările și propunerile exprimate de industrie nu au fost luate în considerare, menținându-se și agravându-se problemele identificate în legislația veche:
Să se țină cont, la definirea responsabilității pentru țintele naționale de colectare, de rolul municipalităților și al autorităților responsabile cu impunerea respectării legislației.
Trebuie creată infrastructura necesară pentru colectarea DEEE. Producătorii nu au puterea legală de a dispune sau a implementa măsuri pentru creșterea performanței de colectare. Această putere, de a impune responsabilități și a aplica amenzi, o au doar autoritățile statului. Fără o acțiune a instituțiilor producătorii nu vor putea opri, singuri, colectarea ilegală (piața neagră va continua să existe).
Responsabilitatea pentru gestionarea DEEE trebuie împărțita între toți “actorii” (producători, organizații colective, reciclatori, distribuitori și autorități locale), urmând modelul din statele membre UE. Trebuie creat un sistem în care să fie raportate cantitățile colectate și tratate de toți actorii.
Amenzile pentru neatingerea țintelor de colectare trebuie distribuite proporțional, tuturor “actorilor” care intră în contact cu DEEE. În caz contrar, povara penalităților va fi transferată consumatorilor, iar prețurile echipamentelor vor crește. Acest lucru ar putea genera dificultăți pentru persoanele cu venituri mici. Dimensiunea pieței va scădea odată cu creșterea prețurilor. Acest context este un motiv de îngrijorare pentru producători, deoarece o scădere a ratei producției și echipamentelor livrate poate rezulta și într-o reducere a locurilor de muncă din domeniu.
Este necesară impunerea fermă a respectării prevederilor legale, în mod special în ceea ce privește colectarea și dezmembrarea ilegală.
În prezent, reabilitarea siturilor contaminate este reglementată de Ordinul Ministrului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului nr. 756/1997 pentru aprobarea Reglementării privind evaluarea poluării mediului, de Hotărârea Guvernului nr. 1408/2007 privind modalitățile de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului, de Hotărârea Guvernului nr. 1403/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul și ecosistemele terestre au fost afectate și de Hotărârea Guvernului nr. 53/2009 pentru aprobarea Planului național de protecție a apelor subterane împotriva poluării și deteriorării.
Este necesară corelarea metodologiei de aplicare a acestor prevederi în vederea asigurării transparenței, predictibilității (cu privire la termene, acțiuni solicitate, etc.) și a evitării interpretărilor eronate sau a unor contradicții în cadrul acestora. Detalierea cadrului legislativ al siturilor contaminate poate asigura, de asemenea, o clarificare a potențialelor răspunderi ale companiilor private care operează pe siturile contaminate istoric, precum și posibilitatea pentru aceste companii de a accesa ajutoare de stat sau fonduri europene pentru lucrări de decontaminare.
Ar trebui adoptat un cadru legislativ secundar pentru a permite o implementare corespunzătoare a principiilor generale pentru protecția mediului (spre exemplu, Ghidul tehnic privind metodologiile și conținutul raportului geologic de investigare și evaluare a poluării solului și subsolului ar fi trebuit să fie adoptat din 2008).
Pentru a facilita accesul la fondurile europene pentru lucrări de decontaminare a mediului înconjurător este necesară adoptarea unui cadru legislativ secundar. În consecință, aprobarea și publicarea unei liste/evidențe naționale de situri contaminate este un pas obligatoriu în procesul de accesare a fondurilor europene. Această listă ar trebui întocmită și publicată în cel mai scurt timp posibil.
În perioada de programare 2014-2020, Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) va fi cel mai important program care va acorda sprijin financiar din partea Comisiei Europene proiectelor din domeniul protecției mediului.
Operatorii regionali vor continua să beneficieze de fonduri europene pentru extinderea rețelelor de apă potabilă și pentru instalațiile de epurare a apelor uzate, în conformitate cu investițiile incluse și prioritizate în Master Planuri.
Dezvoltarea infrastructurii pentru deșeuri va continua, de asemenea, să fie finanțată în perioada de programare curentă, permițând României să respecte Directiva privind depozitarea deșeurilor, să promoveze o utilizare mai eficientă a resurselor și să crească raportul de reciclare al deșeurilor.
În procesul de prioritizare a alocării de fonduri pentru proiecte de mediu, autoritățile române ar trebui să ia în considerare cele mai recente recomandări ale Comisiei Europene, cum ar fi cele din ianuarie 2017, care promovează valorificarea energetică pentru tratarea deșeurilor nereciclabile, inclusiv coincinerarea în instalațiile de ardere și în cuptoarele de ciment și var, ca o parte din noul Plan Național de Gestionare a Deșeurilor.
Și protecția biodiversității va fi finanțată prin POIM. Investițiile vor fi direcționate pentru protecția și restaurarea celor mai valoroase ecosisteme și specii de animale în pericol. Vor fi luate, de asemenea, măsuri de stabilire și îmbunătățire a sistemelor de monitorizare și prevenire a riscurilor, pentru a îmbunătăți serviciile profesionale de răspuns în caz de urgență și pentru a reduce riscurile și daunele cauzate de inundații, secetă și eroziuni costiere.
POIM va oferi, de asemenea, sprijin pentru realizarea „Evaluării naționale a calității aerului”, pentru reabilitarea siturilor contaminate, inclusiv pregătirea pentru reutilizarea economică a acestora și promovarea activităților cu emisii reduse de carbon.
Mediul de afaceri ar trebui să fie invitat la grupurile de lucru ale autorităților relevante, să definească și să îmbunătățească legislația secundară, precum și ghidurile solicitantului pentru proiectele de mediu care urmează a fi finanțate în cadrul perioadei următoare de programare.
Toate condiționalitățile ex-ante ar trebui îndeplinite cât mai repede (Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, managementul și prevenirea riscurilor, politicile tarifare privind apele, Planul de Management al Bazinelor Hidrografice și mecanismele de aplicare eficace a dreptului Uniunii din domeniul achizițiilor publice). Cea mai importantă condiționalitate dintre acestea o reprezintă adoptarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, datorită faptului că plățile ar putea fi suspendate dacă acesta nu este adoptat.
Sectorul de business ar trebui implicat măcar în analiza finală a opțiunilor propuse de către consultant și în dezbaterile privind Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, iar în subsidiar să fie încorporate cele mai recente îndrumări și recomandări ale Uniunii Europene.
Alocarea fondurilor ar trebui prioritizată pe baza unei evaluări a riscului, luând în calcul cele mai urgente nevoi (spre exemplu, îmbunătățirea gestionării deșeurilor, etc.)
FIC apreciază inițiativa autorităților de stimulare a acțiunilor ce promovează îmbunătățiri ale mediului înconjurător (de ex. programul “Prima împădurire” prin care se oferă un ajutor financiar de 6.000 euro pentru fiecare hectar de teren împădurit în primul an, urmat de un sprijin anual de 2.700 euro/ha pentru o perioadă medie de 12 ani), dar insistă în a recomanda introducerea mai multor stimulente în legislația românească pentru promovarea comportamentului pozitiv al companiilor, autorităților, cât și a persoanelor fizice față de mediu.
Stimulentele “verzi” ar trebui să includă și să promoveze: reabilitarea zonelor industriale (inclusiv a sit-urilor contaminate), clădirile eficiente energetic și îmbunătățirile aduse în acest sens fondului actual de clădiri, reducerea TVA-ului pentru produse prietenoase cu mediul, scutirea de la plata impozitelor pentru folosirea bicicletelor la transportul către serviciu, promovarea echipamentelor electrice și electronice eficiente din punct de vedere energetic, cât și reciclarea deșeurilor sau a altor materiale.
Dezvoltarea durabilă presupune un progres economic care are în vedere protecția mediului și bunăstarea socială pe termen lung, iar Responsabilitatea Socială Corporativă (RSC) este un mod prin care, atât companiile, cât și autoritățile se pot dezvolta sustenabil și prin care pot sprijini comunitatea.
Adoptarea Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030 și a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabila (ODD) de către toate cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) în timpul summit-ului de la New York (25 – 27 Septembrie 2015) a reprezentat un semnal puternic asupra necesității unei acțiuni comune pentru rezolvarea câtorva din cele mai presante probleme la nivel global (de exemplu, schimbările climatice, sărăcia extremă, inegalitatea, etc.). S-a creat astfel, o oportunitate esențială de regândire a abordărilor în ceea ce privește dezvoltarea durabilă și o direcție comună pentru guverne, mediul de afaceri și alții, pentru rezolvarea provocărilor sistemice interconectate de dezvoltare.
Cu toate acestea, autoritățile române nu au propus încă un proiect de plan național de implementare a Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030, care ar trebui să transpună fiecare țintă a ODD în planuri de acțiune pentru România.
În România, au existat câteva inițiative pozitive în ceea ce privește sustenabilitatea, cum ar fi Strategia Națională de Dezvoltarea Durabilă a României pentru orizonturile 2013-2020-2030, Strategia națională privind schimbările climatice și creșterea economică bazată pe emisii reduse de carbon 2016 – 2020 și Planul de Acțiune privind Schimbările Climatice. Având în vedere importanța dezvoltării durabile, România ar trebui să se concentreze mult mai mult pe atingerea obiectivelor stabilite în aceste documente.
În ceea ce privește RSC există foarte puține dovezi de rezultate tangibile ale implementării Strategiei Naționale privind Promovarea Responsabilității Sociale 2011 – 2016, ce a vizat trei domenii principale, respectiv, social, protecția mediului, educație și cercetare. În plus, nu a fost încă propusă o nouă strategie în acest domeniu.
Date limitate privind progresul implementării strategiilor menționate anterior sunt disponibile public. Prin urmare, ar trebui înregistrat și comunicat public progresul și îmbunătățirile obținute. Comunicarea continuă și dialogul între sectoarul public și cel privat și eforturile coordonate reprezintă cheia pentru rezolvarea acestor provocări de dezvoltare și pentru atingerea obiectivelor în domeniu.
Membrii FIC investesc în construirea încrederii părților interesate, îmbunătățindu-și în același timp performanța în afaceri și încurajând oportunitățile de creare a valorii pe termen lung. De asemenea, FIC încurajează transparența în toate sectoarele.
Un pas important realizat în anul 2016 a constat în transpunerea în legislația românească a prevederilor Directivei 2014/95/EU, ce modifică Directiva 2013/34/EU în ceea ce privește prezentarea de informații nefinanciare și de informații privind diversitatea de către anumite întreprinderi și grupuri mari, de către autoritățile naționale adecvate (Ministerul Finanțelor Publice, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară). Prin urmare, entitățile de interes public (de exemplu, companii de stat, companii listate, entități din domeniul asigurărilor, pensiilor private și instituțiile de credit) ce au mai mult de 500 de angajați au obligația să publice informații cu privire la politici și riscuri ce decurg din operațiunile întreprinderii, în ceea ce privește mediul înconjurător, aspectele sociale și cele legate de angajați, respectul pentru drepturile omului, aspecte privind anticorupția și mita, cât și cele privind diversitatea, începând cu raportarea pentru anul 2017.
Informațiile nefinanciare solicitate pot fi făcute publice fie într-un raport distinct, fie sub forma unei „declarații nefinanciare”. Auditorul financiar este solicitat să verifice dacă declarația nefinanciară sau raportul separat există și a fost făcut public.
Directiva menționează că entitățile raportoare pot utiliza orice ghid/standard local, european sau internațional recunoscut de raportare nefinanciară, iar această recomandare este preluată în reglementările românești ce transpun Directiva.
România a transpus prevederile Directivei privind eficiența energetică (EED) în legislația națională prin Legea nr. 121/2014. Această directivă conține și câteva prevederi referitoare la clădiri, și anume, renovarea clădirilor și rolul special al clădirilor publice.
Directiva privind performanța energetică a clădirilor (EPBD – 2010/31/UE) a fost transpusă în anul 2013 prin actualizarea Legii nr. 372/2005. La data de 30 noiembrie 2016, Comisia Europeană a propus o actualizare a Directivei privind performanța energetică a clădirilor pentru a ajuta la promovarea tehnologiei inteligente în cazul clădirilor și pentru a simplifica regulile existente.
Toate studiile indică faptul că aproximativ 40% din consumul final de energie din România este asociat clădirilor.
Implementarea practică a Directivei privind eficiența energetică a clădirilor (EPBD) în România ar trebui să cuprindă crearea unei metodologii de calcul al performanței energetice a clădirilor existente, a construcțiilor noi, precum și a clădirilor renovate din fondul existent.
Ar trebui accelerată elaborarea unei noi metodologii de calcul pentru clădirile cu consum de energie aproape egal cu zero -Nearly Zero Energy Buildings (nZEB).
Toate clădirile noi ar trebui să fie clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero până la 31 decembrie 2020 (clădirile publice până la 31 decembrie 2018).
Eforturile de renovare ar trebui sporite. Țările UE au convenit asupra unei ținte de renovare de 3% pentru clădirile publice începând cu luna ianuarie 2014 conform Directivei privind eficiența energetică (2012/28/UE).
Programul actual de reabilitare termică a blocurilor de locuințe din România ar trebui să se concentreze pe calitatea materialelor utilizate (care ar trebui să fie similare cu cele utilizate în clădirile noi), deoarece costurile mai mici sunt asociate cu o calitate mai scăzută și, în general, nu generează cea mai bună performanță sau durabilitate.
De asemenea, FIC recomandă ca Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene să se consulte în mod activ cu factorii influenți (producători de materiale de construcții, asociații și organizații profesionale, universități, etc.) înainte și în timpul elaborării orientărilor privind finanțarea programelor de eficiență energetică sau a celor care guvernează accesul la programele de finanțare elaborate prin intermediul Programelor Operaționale Regionale.
FIC recomandă, de asemenea, adoptarea unor programe similare cu cele din multe țări occidentale, prin care Statul acordă stimulente sau reduceri fiscale pentru programele de eficiență energetică. Cele mai bune soluții pentru izolarea termică sau reabilitarea termică ar trebui să primească cele mai mari stimulente, în timp ce soluțiile cu performanțe mai scăzute ar trebui să primească numai stimulentele minime.
Programele de eficientizare energetică trebuie atent construite prin consultarea factorilor implicați în domeniu, iar normele de aplicare pentru programele de finanțare a eficienței energetice ar trebui aprobate cu prioritate.
Măsurile de eficiență energetică pentru clădiri (publice sau private) ar trebui corelate cu strategia și investițiile planificate în sistemele de termoficare.
Totodată, FIC recomandă adaptarea cadrului legal actual, astfel încât proiectele de eficiență energetică de tipul contractelor de performanță energetică (EnPC)/ESCO să poată fi implementate cu succes pentru clădirile din România.
În plus, trebuie depuse eforturi pentru a crește nivelul de conștientizare din partea publicului cu privire la beneficiile investițiilor în eficiență energetică, atunci când sunt renovate locuințele existente.