Îmbunătățirea funcționării instituțiilor publice a constituit dintotdeauna unul dintre obiectivele principale ale FIC. Buna funcționare a unor instituții precum Parlamentul, Guvernul, diferitele agenții guvernamentale dar și a întreprinderilor la care statul este acționar majoritar (IS) și care îndeplinesc activități critice pentru economie creează cadrul necesar pentru o bună funcționare a sectorului privat. Servicii publice de calitate, cum ar fi infrastructura, educația și sănătatea, utilizarea eficientă a resurselor existente, reducerea birocrației și digitalizarea creează cadrul necesar României pentru de a deveni a zecea cea mai mare economie din UE până în 2036.
În ultimii doi ani s-au înregistrat anumite progrese în acest domeniu. Cadrul legislativ privind transparența emiterii de noi legi a continuat să fie îmbunătățit, inclusiv prin implementarea Registrului Unic de Transparență (RUTI) și actualizările săptămânale privind legislația aflată în proces de consultare.
Deși implementarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind administrarea profesionistă a întreprinderilor la care Statul este acționar majoritar, aprobată prin Legea nr. 111/2016 a rămas ezitantă, rezultatele financiare ale unora dintre companiile care au aplicat prevederile ordonanței sunt încurajatoare. Legislația privind obligațiunile ipotecare a fost adoptată de Parlamentul României. De asemenea, justiția a devenit mai eficientă în lupta împotriva corupției, așa cum o demonstrează creșterea substanțială a numărului de cazuri de persoane de rang înalt pentru care au fost deschise acțiuni sau au fost înregistrate condamnări definitive în ultimii doi ani.
Procesul de consultare a fost de asemenea mai substanțial în anumite privințe decât în anii anteriori. Comunitatea de afaceri a fost consultată pe larg în procesul de readoptare a Codului Fiscal și a Codului de Procedură Fiscală, precum și cu privire la Strategia Națională Anticorupție.
Guvernul a adoptat OUG nr. 88/2013 care a instituit cadrul pentru prioritizarea investițiilor publice. Totuși, acest cadru nu a fost urmat în mod corespunzător. Prevederile sale sunt luate câteodată în considerare parțial la redactarea bugetului de stat, însă nu într-o măsură suficientă pentru a realiza o prioritizare reală a investițiilor.
Conform datelor disponibile de la Ministerul Finanțelor, în ultimii ani, România s-a confruntat cu o reducere semnificativă a investițiilor publice. De la o valoare maximă de aproximativ 4,58% din PIB în 2009, investițiile publice au oscilat în jurul valorii de 2,5% din PIB în 2014, 2015 și 2016. Valoarea investițiilor a fost de 23 miliarde RON în 2009, 17 miliarde în 2014, 18 miliarde în 2015 și 19 miliarde în 2016. FIC este de părere că România ar trebui să crească semnificativ nivelul investițiilor publice. Cu toate acestea, dat fiind că în prezent nivelul investițiilor se reduce, prioritizarea este chiar și mai importantă pentru orientarea resurselor financiare către cele mai importante proiecte.
Deși aparent nu există nicio legătură între slaba performanță a investițiilor publice din ultimii ani și încercarea de a le prioritiza, Guvernul ar trebui să analizeze ce s-a întâmplat și să tragă învățămintele necesare. În lumina acestor concluzii, procesul de prioritizare ar trebui îmbunătățit în continuare, concomitent cu alocarea de responsabilități clare către cei însărcinați cu implementarea programului de investiții, odată ce acesta a fost stabilit.
Sursa: Raportul de țară al României din 2017, Comisia Europeană
S-au înregistrat progrese în acest domeniu de la ultima ediție a Cărții Albe. Salariile anumitor categorii de angajați din sectorul public – mai ales din domeniile educației și sănătății – au fost majorate, iar guvernul intenționează să majoreze în continuare salariile angajaților din sectorul public, în același timp cu elaborarea unei grile salariale unice pentru acesta. Cu toate acestea, problema fundamentală a recompensării corespunzătoare a răspunderii și competenței nu a fost abordată. Persoane care dețin funcții cheie în instituții publice continuă să primească salarii mai reduse decât mulți manageri de nivel mediu din companii multinaționale sau chiar din unele companii de stat, ceea ce creează percepția că astfel de funcții sunt urmărite pe bază de selecție adversă și ocupate pentru motive incorecte. Alți salariați care dețin competențe rare și dobândite cu mari eforturi, ca de exemplu medicii, au salarii atât de mici încât preferă să emigreze. Cu cât această situație se perpetuează, cu atât mai mare este prețul plătit de România, având în vedere că persoanele înalt calificate și oneste preferă să evite locurile de muncă din sectorul public, iar ca urmare unele activități cheie fie că nu sunt îndeplinite corespunzător, fie că sunt realizate cu costuri mult mai mari.
Problema principală nu o constituie salariul mediu din sectorul public, având în vedere în special majorările care au avut loc în ultimii doi ani. Conform statisticilor, de exemplu, salariul mediu din administrația publică, excluzând apărarea și sectoarele asimilate, este superior salariului mediu la nivel național. Prioritatea ar trebui să fie asigurea unei repartizari mai bune a fondului total de salarii al personalului din sectorul public, fără majorarea acestuia, cu recompensarea corespunzătoare a performanței și a responsabilităților. Pentru a realiza acest lucru, autoritățile ar trebui să învețe din practicile de la nivel internațional, spre exemplu utilizând experiența unei instituții financiare de prestigiu, precum Banca Mondială.
Guvernul ar trebui să-și concentreze atenția pe modalități mai bune și mai eficiente de recompensare a angajaților din sectorul public. Fondul total de salarii, ca procent din PIB, nu ar trebui să crească, deoarece acest lucru ar crea o presiune nesustenabilă asupra bugetelor viitoare.
În ultimii doi ani, au fost înregistrate foarte puține progrese în acest domeniu. În 2013, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 88, care între altele prevede înființarea unui sistem de verificare, urmărire, raportare și control a situațiilor financiare, angajamentelor legale și bugetelor entităților publice. Cu toate acestea, rămâne problema fundamentală că autoritățile centrale române nu dispun de o monitorizare adecvată a efectelor sau consecințelor politicilor și legislației după punerea lor în aplicare.
Autoritățile încă par a nu dispune de o monitorizare adecvată a implementării contractelor care implică instituții publice, așa cum o demonstrează, de exemplu, întârzierile mari în construcția autostrăzilor. Unele angajamente asumate în relația cu organismele internaționale sunt neglijate, iar prevederile unor legi care nu stipulează sancțiuni explicite în caz de nerespectare, fie că sunt ignorate fie că nu sunt integral implementate, așa cum s-a putut observa în cazul Legii nr. 52/2003 modificată prin Legea nr. 281/2013 privind transparența decizională în sectorul administrației publice sau în cazul Ordonanței nr. 109/2011 privind administrarea companiilor de stat. Prin urmare, considerăm că Guvernul ar trebui să îmbunătățească procesele de monitorizare prin înființarea unei unități adecvate acestui scop și de asemenea, prin digitalizarea cu prioritate a activității sale.
Transparență – noile reglementări trebuie să fie rezultatul unui proces cuprinzător de consultări publice cu toate părțile interesate, să fie accesibile și pe înțelesul tuturor.
Predictibilitate – orice modificare a legislației trebuie să se realizeze în contextul unor strategii pe termen lung și să permită părților interesate suficient timp pentru adaptare între data emiterii și cea a intrării în vigoare.
Stabilitate – rațiunea statului când emite noi reglementări trebuie să fie coerentă, să presupună consecvență instituțională și să nu includă modificări arbitrare și nici prevederi cu aplicare retroactivă.
Adoptarea unei legi fără consultarea adecvată cu părțile interesate, precum și schimbările frecvente în legislație au transformat mediul investițional românesc într-unul nesigur, riscant și mai puțin competitiv. Investitorii care trebuie să se adapteze în mod constant sau să achiziționeze expertiză pentru a face față schimbărilor suportă costuri ridicate și necesită randamente potențial mai mari pentru a iniția noi proiecte de investiții. Există exemple în trecut când părțile interesate nu au putut avea un rol activ în cadrul procesului legislativ sau eforturile lor în vederea îmbunătățirii reglementărilor legislative înainte ca acestea să fie adoptate au fost ignorate.
Pentru a îmbunătăți cadrul legislativ în acest domeniu au fost luate anumite măsuri prin modificarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Modificări ale Legii nr. 52/2003, constând în principal în cerințe mai stricte de consultare, au fost adoptate la sfârșitul anului 2013 prin Legea nr. 281/2013, dar prevederile sale nu sunt uniform aplicate.
În momentul de față există situații în care două sau mai multe reglementări au prevederi conflictuale, ceea ce ridică multe dificultăți pentru mediul de afaceri, având ca rezultat interpretări divergente și în consecință întârzierea sau, în unele situații, anularea proiectelor de investiții.
Procesul de legiferare este încă dominat de ordonanțe de urgență - care, de obicei, nu respectă un minim de transparență și nu acordă timp suficient pentru evaluare adecvată, pregătire și consultare. Dezbaterile parlamentare ridică la rândul lor dificultăți deoarece ședințele sunt anunțate într-un termen foarte scurt și adesea documentele, propunerile și modificările respective nu sunt disponibile online în vederea consultării de către părțile interesate.
Orice nou act legislativ ar trebui emis cu respectarea strictă a celor trei principii menționate mai sus și însoțit de un studiu de impact asupra mediului de afaceri, asupra publicului larg, precum și asupra altor acte normative. Emiterea de ordonanțe de urgență trebuie limitată la situații de urgență reale și justificate în mod corespunzător. Parlamentul ar trebui să aibă un program mai structurat și predictibil, care să permită cetățenilor și tuturor părților interesate să urmărească dezbaterile.
În prezent nu există separare clară între rolul statului de decident politic și cel de acționar al companiilor de stat. Suprapunerea acestor două funcții conduce către un management defectuos al companiilor de stat, care sunt adesea arbitrar guvernate, ceea ce le face mai puțin competitive și mai imprevizibile pentru partenerii lor de afaceri. Separarea coerentă și transparentă între rolurile statului în calitate de acționar și cele de decident politic ar încuraja investitorii să dezvolte afaceri în România și ar asigura condiții pentru numirea unui management profesionist în cadrul companiilor de stat, lucru care ar conduce la dezvoltarea unei piețe funcționale. Această separare legislativă trebuie întărită printr-o separare administrativă, rolul statului în calitate de acționar în cadrul companiilor de stat fiind transferat către una sau mai multe entități distincte din cadrul guvernului care să fie independente de ministere. Statul trebuie să-și stabilească în mod clar poziția în fiecare dintre aceste roluri și să facă cunoscut în timp util orice conflict de interese care rezultă din aceste calități.
Guvernul și-a anunțat intenția de creare a Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), pentru finanțarea proiectelor naționale strategice cum ar fi proiectele de autostrăzi, căi ferate, spitale, etc. Un alt obiectiv al FSDI constă în crearea unor noi companii în regiunile subdezvoltate ale României, sprijinind astfel dezvoltarea economiei locale prin crearea de ecosisteme economice locale.
Separarea rolului de legiuitor al statului de cel de acționar trebuie formalizată. Rolul statului ca factor de decizie politică trebuie să se materializeze în adoptarea normelor și reglementărilor care guvernează diferite sectoare ale economiei, iar rolul de acționar majoritar trebuie să fie acela de a maximiza profiturile companiei pentru acționari. Între cele două roluri apar adesea conflicte deoarece ambele roluri sunt exercitate de aceleași entități guvernamentale, de cele mai multe ori, ministere.
Pentru a soluționa aceste situații, normele privind guvernanța corporativă trebuie definite și implementate respectând următoarele direcții: (i) companiile de stat nu trebuie conduse diferit față de societățile private, inclusiv în ceea ce privește aplicarea legilor și reglementărilor generale. (ii) Orice astfel de reglementări trebuie să respecte cerințele de transparență stabilite mai sus. (iii) Reglementările care vizează companiile de stat nu ar trebui să le acorde avantaje competitive față de entitățile private de pe piață. (iv) Statul trebuie să-și exercite cu diligență rolul de acționar, dar trebuie să se abțină de la a se implica în managementul de zi cu zi al companiilor de stat. (v) Toate obligațiile și responsabilitățile care nu se încadrează în practicile acceptate la nivel general pe care companiile de stat trebuie să și le asume, trebuie să fie expres reglementate prin legi care să respecte recomandările de mai sus. (vi) Statul trebuie să facă publice regulile aplicabile deținerilor sale și rolul său specific în guvernanța corporativă a companiilor de stat. (vii) Modul de exercitare a dreptului de proprietate trebuie clar delimitat în cadrul administrației statului, după cum se menționează în recomandarea privind guvernanța corporativă.
FSDI ar trebui monitorizat de un consiliu de supraveghere independent și profesionist desemnat în mod transparent, iar managementul de zi cu zi ar trebui asigurat de o echipă de management profesionist/administrator al fondului. Remunerația managementului ar trebui corelată cu: i) creșterea valorii activului net/acțiune; ii) numărul de listări reușite pe an; iii) valoarea absolută a distribuirilor și participațiilor deținute.
FSDI ar trebui să contribuie la dezvoltarea pieței române de capital prin listarea întreprinderilor de stat cu un capital fluctuant de cel puțin 25%, trebuie să aibă obiective de investiții transparente și bine definite, precum și o politică de dividende de la companiile din portofoliu de cel puțin 70% rată de redistribuire a dividendelor.
Toate proiectele de investiții în care este implicat FSDI trebuie să fie viabile din punct de vedere comercial, să se desfășoare în conformitate cu normele și reglementările privind ajutorul de stat și trebuie să aibă rata internă de rentabilitate și valoarea actualizată netă pozitive.
FSDI ar trebui să aibă obligații de raportare similare cu cele ale companiilor listate, inclusiv publicarea valorii activului net lunar. Situațiile financiare anuale trebuie auditate de o firmă de audit recunoscută la nivel internațional și trebuie publicate în vederea examinării de către public.
Implementarea Ordonanței de Urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice (OUG nr. 109/2011) a condus la rezultate benefice atât în plan financiar, cât și la nivelul transparenței în companiile care aplică prevederile acestui act normativ. Cu toate acestea, există încă un număr mare de companii de stat la care fie nu se implementează prevederile ordonanței, fie procesul de selecție a unui management profesionist nu s-a finalizat încă. În anumite situații, candidații pentru consiliile de administrație recomandați de către consultanți independenți și care în final au fost nominalizați sunt fie afiliați politic, fie le lipsește experiența profesională relevantă.
De asemenea, au existat cazuri când numirea membrilor consiliilor de administrație a fost realizată pe baza recomandărilor făcute de companii de resurse umane independente, dar aceștia au fost demiși la scurt timp ca urmare a respingerii de către stat a planului de administrare, fără a se oferi justificări.
Aprobarea normelor de aplicare care detaliază etapele procedurii de selecție a membrilor consiliilor de administrație a condus la întârzieri în punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului 109/2011.
Amânarea procesului de implementare a OUG nr. 109/2011 conduce la perpetuarea ineficiențelor cronice care afectează companiile de stat. Ar fi de dorit desemnarea unei autorități publice unice care să supravegheze punerea în aplicare a acestei ordonanțe în toate companiile de stat. Aceasta ar optimiza procesul de implementare a ordonanței și ar echivala cu un angajament al Guvernului privind reforma companiilor publice.
Guvernul ar trebui să ia în calcul revizuirea Ordonanței Guvernului nr. 109/2011 și a normelor sale de aplicare, în vederea simplificării etapelor procedurale care au condus la întârzieri în implementarea prevederilor legale privind selecția membrilor consiliilor de administrație și managerilor.