La jumătatea anului 2015, FIC a înființat un grup de lucru privind serviciile financiare, ca răspuns la multiplele provocări cu care se confruntă acest sector și pentru a putea asigura o contribuție instituțională, spre deosebire de contribuțiile individuale ale membrilor săi, la comisia de lucru similară a Coaliției pentru Dezvoltarea României, care se află deja în dialog cu autoritățile pe teme precum noile legi în domeniile bancar și asigurări, eliminarea celor opt bariere de pe piața de capital, noi listări de companii aflate în proprietatea statului și altele.
Sectorul bancar a cunoscut în ultimii doi ani o revenire a profitabilității băncilor după pierderile semnificative înregistrate în timpul crizei începând cu 2009. Creditarea și-a reluat creșterea, chiar dacă într-un ritm mult inferior celui înregistrat înainte de criză, iar sectorul a cunoscut o anumită consolidare, prin fuziuni și vânzări/achiziții de portofolii.
Procentul creditelor neperformante a scăzut substanțial până la un nivel de aproximativ 10% în septembrie 2016, ca urmare a curățării bilanțurilor, inclusiv prin vânzarea creditelor neperformante către companii de colectare. Deși acest nivel semnalează o evoluție pozitivă, el continuă să rămână cu mult deasupra celor din țările europene dezvoltate. În plus, un număr de inițiative recente au stârnit îngrijorare în rândul băncilor, reducându-le apetitul pentru noi credite și chiar alimentând preocuparea unor investitori de a părăsi piața românească.
În sectorul asigurărilor, cea mai recentă evoluție pozitivă a fost reformarea acestui sector. Au fost trecute în insolvență mai multe companii care distorsionau piața furnizând RCA la prețuri reduse și apoi refuzau sau întârziau nejustificat plata daunelor către clienți și care se aflau în stare de faliment tehnic. Altor companii li s-a cerut de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să își majoreze capitalul pentru a reveni la nivelul cerut de solvabilitate. Curățarea a avut totuși unele costuri pe termen scurt.
Credibilitatea sectorului, ca și cea a autorității de supraveghere au fost afectate. Creșterea ulterioară a tarifelor RCA a fost văzută ca nejustificată de clienți, care au reacționat negativ, declanșând intervenția autorităților. Companiile de asigurări viabile au trebuit să suporte o parte din costul falimentelor, ceea ce a afectat și mai mult profitabilitatea unui sector cu rezultate negative în fiecare an din ultimul deceniu.
Intrarea în vigoare a legii care a transpus Directiva UE Solvabilitate II a făcut necesară alinierea companiilor de asigurări la noi standarde și reguli. Regimul Solvabilitate II întărește protecția consumatorilor prin introducerea de cerințe financiare prudențiale și a supravegherii bazate pe riscuri, în vederea asigurării plăților de daune către clienții asigurați și/sau către beneficiarii polițelor de asigurare.
În ultimul an, piața de capital a înregistrat pași semnificativi pe linia promovării României de la statutul de piața de frontieră la cel de piață emergentă. Cu toate acestea, vor mai fi necesare progrese mai ales în ceea ce privește noi listări și creșterea volumelor de tranzacționare la bursă. Acestea ar mai avea efecte benefice și asupra investitorilor instituționali, precum fondurile de pensii, care în prezent au opțiuni limitate de plasamente pe piața locală.
Una dintre provocările majore pentru sectorul bancar a constituit-o în ultimii ani lipsa de predictibilitate a legislației relevante. Odată cu intrarea României în UE, investitorii au presupus că legislația locală, care încorporase acquis-ul comunitar ca o cerință pentru aderare, va rămâne aliniată, transpunând și noile Directive cu caracter obligatoriu. În schimb, au existat o serie de inițiative parlamentare, unele chiar devenite legi, care au schimbat complet regulile jocului, în ciuda avertismentelor repetate din partea instituțiilor europene. Cel mai cunoscut caz și probabil cel mai dăunător pentru bănci l-a constituit Legea nr. 77/2016 privind darea în plată. Legea constituie un caz singular în Europa, prevederile sale sunt contrare Directivei UE 17/2014, iar constituționalitatea sa a fost contestată puternic de bănci. Curtea Constituționala a emis decizii care până în prezent au fost interpretate în mod diferit de juriști și rămâne încă neclar cum vor fi interpretate de judecători. Acest lucru creează pericolul de a avea decizii diferite de la instanțe diferite pentru cazuri similare, suplimentar riscului deschiderii de acțiuni în justiție de către unele bănci contra statului român sau celui privind o procedură de infringement din partea Comisiei Europene.
O altă inițiativă controversată a constituit-o Legea Conversiei, care prevedea conversia în lei a creditelor denominate în franci elvețieni la cursul de schimb de la data acordării, și nu la cel actual, ceea ce era de natură să genereze pierderi substanțiale pentru bănci. Legea a fost atacată ca neconstituțională de Prim-Ministru la Curtea Constituțională și respinsă de către aceasta la 7 februarie 2017.
Niciuna dintre cele două legi menționate mai sus nu a fost însoțită de analize de impact la prezentarea spre dezbatere în Parlament, în pofida numeroaselor apeluri formulate de sectorul bancar și de asociațiile profesionale, inclusiv FIC, în acest sens. De asemenea, dezbaterile asupra lor au avut un caracter formal, toate contra-argumentele prezentate pe marginea celor două legi fiind respinse fără a fi analizate corespunzător.
Au existat și cazuri în care chiar Guvernul sau instituții guvernamentale au formulat propuneri care amenințau stabilitatea financiară. Astfel, versiunea inițială a OUG nr. 52/2016 care transpunea Directiva UE 17/2014 privind contractele de împrumut oferite consumatorilor pentru bunuri imobiliare încorpora foarte multe prevederi care se abăteau în mod clar de la spiritul și litera Directivei. Astfel, a fost nevoie de negocieri îndelungate între cei interesați (inclusiv FIC) pentru a le corecta multe dintre prevederi.
Lipsa predictibilității legislației noi nu s-a limitat doar la bănci, ci a afectat și alte sectoare ale industriei financiare.
Orice lege nouă ar trebui să facă obiectul unor consultări reale cu implicarea tuturor celor interesați. Elaborarea unei analize de impact cuprinzătoare ar trebui să constituie o precondiție pentru luarea în considerare a propunerilor legislative, pentru a evita astfel posibile consecințe negative ulterioare. De asemenea, ar trebui respectate cu strictețe angajamentele asumate de România în cadrul Tratatului de Aderare, precum consultarea cu Banca Centrală Europeană înainte de adoptarea de legi care privesc domeniul bancar sau transpunerea fidelă a Directivelor europene.
Cursul principal al acțiunii vizează funcționarea și dezvoltarea corespunzătoare a sectorului asigurărilor, corelarea legislației locale cu legislația europeană, precum și implementarea de bune practici în domeniu pentru a crește încrederea consumatorilor în sectorul asigurărilor și pentru a asigura o protecție adecvată a acestora. Deși piața asigurărilor din România a încheiat anul 2016 cu o creștere de aproximativ 12% a volumului consolidat de Prime Brute Subscrise comparativ cu anul anterior, companiile de asigurări trebuie să se confrunte încă cu provocările procesului de adaptare și de consolidare a pieței în conformitate cu cerințele regimului Solvabilitate II.
Regimul Solvabilitate II a fost transpus în România și este aplicabil începând cu 1 ianuarie 2016. Această schimbare pozitivă implică un proces care constă într-o serie de măsuri ce trebuie luate pentru alinierea corespunzătoare a structurii de guvernanță corporativă la noile standarde de management al riscului, actualizarea și simplificarea produselor de asigurare, diversificarea canalelor de distribuție, identificarea unor stimulente pentru lansarea de noi produse în următoarele segmente: asigurări de viață și de sănătate, asigurări de proprietate și agricole, în timp ce segmentul asigurărilor auto încă domină.
Abordarea generală pentru dezvoltarea pieței asigurărilor se bazează pe identificarea dispozițiilor legislative actuale și pe elaborarea unor propuneri de modificare care să genereze măsuri pentru implementarea, promovarea și distribuirea de noi produse de asigurare. Obiectivele principale pentru stimularea dezvoltării pieței asigurărilor în următorii ani se vor axa pe diversificarea modelului de afaceri al asiguratorilor, creșterea gradului de pătrundere a produselor de asigurare utilizate în principal de consumatori și adoptarea unui cadru legislativ coerent.
Preocuparea principală pentru piața asigurărilor, după cum este evidențiată și de organismul român de reglementare a sectorului asigurărilor (Autoritatea de Supraveghere Financiară „ASF”) în Strategia 2016-2018, constă în dezvoltarea și susținerea unui nivel ridicat de transparență și a unei tendințe de actualizare și simplificare a distribuției produselor de asigurare, ajungând să satisfacă astfel cererile și nevoile pieței.
Prin urmare, este de dorit ca piața asigurărilor să promoveze practici comerciale oneste, care să garanteze că toți clienții beneficiază de informații cu un nivel ridicat de transparență.
Pentru a avea viitori potențiali clienți cu o bună înțelegere a aspectelor financiare, piața asigurărilor trebuie să înțeleagă și să accepte faptul că este important să ofere, prin acțiunile sale, o educație financiară solidă pentru potențialii săi clienți. Astfel, o măsură dezirabilă este de a susține un program de educație financiară la nivel național, pentru a pregăti studenții să dobândească abilități și cunoștințe financiare.
Un alt punct-cheie de interes în dezvoltarea pieței asigurărilor este de a adopta măsuri care să vizeze actualizarea permanentă și simplificarea distribuției produselor de asigurări. Acest obiectiv poate fi atins prin diversificarea canalelor de distribuție. O potențială abordare constă în creșterea gradului de implicare a instituțiilor de credit în lanțul de distribuție, măsură care se bazează pe încrederea clienților în acest segment de piață.
De asemenea, este important ca piața asigurărilor să ia toate măsurile necesare pentru a genera interesul clienților față de produsele de asigurare de viață și de sănătate, făcând aceste produse mai accesibile și mai atractive, întrucât s-a dovedit că stimularea disponibilității produselor de asigurare este cea mai utilă și mai benefică pentru consumatori, făcându-i interesați să achiziționeze diferite produse de asigurare.
Având în vedere modificările legislative din ultimii ani, este deosebit de important să se asigure un cadru de reglementare adecvat, care să poată elimina orice neajuns de funcționare a pieței asigurărilor. Pentru a îndeplini acest obiectiv, mai multe principii trebuie luate în considerare și aplicate.
În primul rând, este deosebit de importantă o identificare clară a eventualelor lacune și neconcordanțe din legislația actuală primară și secundară, deoarece asigurătorii sunt afectați direct de actele legislative neclare sau care lasă loc de interpretări, acestea având un impact negativ asupra pieței asigurărilor, atât pentru asiguratori, cât și pentru persoanele asigurate.
Prin identificarea acestor deficiențe, asiguratorii pot înainta propuneri de modificare și completare a normelor ASF, care ar putea avea ca posibil efect emiterea de reglementări și orientări noi pentru implementarea legislației primare. Prin această implicare activă în reglementarea pieței, ASF este sprijinită să îndepărteze duplicatele și paralelismul din regulamentele sectoriale existente și să elaboreze, atunci când este posibil, o serie uniformă de norme și standarde unice, aplicabile tuturor entitățile reglementate și supravegheate de ASF, măsură care va simplifica semnificativ întregul proces de asigurare.
În al doilea rând, este foarte important ca piața asigurărilor, utilizând întreaga sa experiență practică și multitudinea de cazuri cu care s-a confruntat, să sprijine autoritățile legislative în acțiunile lor de reexaminare și corelare a legislației primare și secundare și dacă este necesar și oportun, să indice nevoia de consolidare, reemitere sau de eliminare a normelor care nu mai sunt actuale și care fac ca procesul să fie dificil și neatractiv pentru clienți.
În ultimul rând, dar nu în cele din urmă, este deosebit de important pentru toți jucătorii de pe piața asigurărilor să fie conștienți de faptul că o implicare activă și un feedback constant în ceea ce privește dezbaterile publice cu privire la legislația primară și secundară vor ajuta atât asigurătorii, cât și ASF, să îmbunătățească mecanismul directivelor europene și să asigure o informare prealabilă corectă a publicului pentru aplicarea directă a regulamentelor europene. Această implicare va asigura o piață a asigurărilor integrată, transparentă și funcțională și va facilita integrarea deplină în tendințele pieței europene a asigurărilor.
PAID este un pool de asigurare înființat în 2009, după efectuarea unui studiu de către Banca Mondială, cu scopul de a asigura o acoperire împotriva cutremurelor, a inundațiilor și a alunecărilor de teren. Riscul de cutremure este semnificativ în România, fiind înregistrate 2 cutremure majore în secolul XX (în 1940, cu magnitudinea de 7,4 și în 1977, cu magnitudinea de 7,2). Legislația prevede faptul că proprietarii de locuințe au obligația de a încheia o asigurare de locuință pentru risc de dezastre naturale cu o valoare de până la 20.000 euro, însă municipalitățile locale nu efectuează controale și nu pun în aplicare sancțiunile prevăzute de lege.
Prima de 20 euro pentru o sumă asigurată de 20.000 euro, stabilită în legea din 2009, este mult mai mică decât prima de 34 euro recomandată inițial de Banca Mondială după o reevaluare aprofundată. PAID a fost înființat ca societate privată, având ca acționari 12 asigurători înregistrați în România. PAID este distribuit de 21 de asiguratori implicați, de asemenea, în vânzarea de asigurări facultative de locuințe pentru riscuri de dezastre naturale cu o valoare de peste 20.000 euro și pentru alte tipuri de riscuri (incendiu, furt, răspundere).
Începând cu august 2013, dezastrele naturale pot fi acoperite doar de PAID și începând cu jumătatea anului 2015, încheierea unei polițe PAID este obligatorie pentru încheierea unei polițe facultative.
PAID este în prezent o companie solidă, profitabilă, care îndeplinește cerințele regimului european Solvabilitate II având o acoperire de 130% și capitaluri proprii în valoare de 27 de milioane euro suplimentate cu o capacitate de reasigurare a calității de 800 de milioane euro; prin urmare, PAID poate să facă față obligațiilor ce i-ar putea reveni ca urmare a unui cutremur puternic cu impact asupra portofoliului său actual echilibrat de 1,7 milioane de locuințe.
Problema 1: prima artificial de mică stabilită de legea din 2009 nu permite cumpărarea unui volum suficient de reasigurări pentru a face față unui eveniment extrem cum a fost cel din 1977. În cazul unui astfel de eveniment extrem și cu un portofoliu de 1,7 milioane de locuințe, se consideră că PAID nu ar putea să plătească toate obligațiile și pierderea s-ar ridica la o valoare cuprinsă între 100 și 500 de milioane de euro.
Problema 2: cu un portofoliu actual de 1,7 milioane de locuințe în România din 8,5 milioane de locuințe în total, gradul de acoperire de 20% este mult prea scăzut pentru o asigurare obligatorie. Acest grad de acoperire destul de mic reprezintă o expunere majoră pentru proprietarii de locuințe și de asemenea, pentru bugetul de stat; un cutremur cu magnitudinea celui din 1977 ar produce daune locuințelor în valoare de până la 5 miliarde euro, 1,5 miliarde fiind asigurate prin asigurări obligatorii PAID și asigurări facultative; expunerea bugetului de stat este, prin urmare, imensă; în același timp, este posibilă o creștere a prețului la materialele de construcții din cauza cererii ridicate.
Problema 1: Recomandarea FIC este corectarea deficitului din primele de asigurare prin introducerea unei deductibilități de 10% din valoarea sumei asigurate de 20.000 euro (ceea ce înseamnă că în cazul unei despăgubiri, primii 2000 euro nu vor fi acoperiți prin PAID). Această soluție a fost îndelung dezbătută și documentată împreună cu ASF.
Problema 2: FIC recomandă creșterea graduală a ratei de penetrare a polițelor PAID după eliminarea deficitului menționat mai sus. Legea ar putea fi modificată astfel:
Asigurările de viață protejează populația în cazul riscului de accidente și deces, prevenind colapsul financiar și dependența familiilor de sistemul public de asistență socială. Stimularea comportamentului privat de protecție reprezintă o măsură aplicată de majoritatea țărilor membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și o bună parte din țările membre ale Uniunii Europene.
În România, asigurările de viață au un grad redus de dezvoltare, cu o rată de penetrare în PIB de numai 0,3% în comparație cu rata regiunii și a țărilor cu PIB similar pe cap de locuitor, a căror medie a ratei de penetrare este de 1% din PIB.
România are deja una dintre cele mai ridicate rate ale contribuțiilor la asigurări sociale din Europa iar scenariile de evoluție demografică vor accentua presiunea asupra bugetului asigurărilor sociale și implicit o rată mai scăzută de creștere economică pe termen lung și un grad de bunăstare mai redus pentru populația României.
Pentru a stimula comportamentul voluntar de protecție financiară și a impulsiona dezvoltarea pieţei asigurărilor de viață din România, FIC recomandă aplicarea unui regim fiscal care să stimuleze achiziționarea de polițe de asigurare de viață și acordarea de deductibilități pentru angajați și angajatori.
Proiectul de lege al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a fost aprobat în 2016 de către Camera Deputaților și este în prezent pe ordinea de zi a Senatului pentru dezbatere finală.
Așa cum s-a menționat în expunerea de motive a propunerii legislative privind statutul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, scopul principal este acela de a asigura autonomia și independența autorității, în opoziție cu alte organe executive, inclusiv Guvernul României, prin crearea unui organ colegial funcțional și organizațional, aflat în subordinea Parlamentului României. Efectul prevăzut al acestei propuneri legislative este de a asigura o structura stabilă, cu un buget separat, capabilă să ia decizii în interesul consumatorilor, fără a fi supusă presiunilor din partea unui terț.
Această propunere legislativă care stabilește obligațiile și responsabilitățile ANPC ar putea duce la o posibilă suprapunere cu alte atribuții, aparținând altor autorități, cum ar fi în domenii aflate sub supravegherea Băncii Naționale a României (BNR) sau a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Competențele de supraveghere conferite ANPC referitoare la (printre altele) piața produselor financiare oferite consumatorilor este reglementată în termeni generali (în comparație cu cea conferită BNR-ului și/sau ASF-ului care se bazează pe o serie de reglementări, ce detaliază cum trebuie efectuată supravegherea), putând duce la apariția unor măsuri disproporționate sau controversate care pot fi luate de ANPC în această privință. Drept consecință, aceste competențe de supraveghere vor trebui redate de o manieră mai clară în proiectul de lege al ANPC.
Proiectul de lege al ANPC propune atribuții în ceea ce privește aprobarea și avizarea de către ANPC a produselor financiare destinate consumatorilor, inclusiv perceperea de taxe și tarife pentru emiterea acestor aprobări. Drept rezultat, se propun măsuri de protecție ale consumatorilor mai ridicate, care vor putea însă genera costuri suplimentare și care se pot dovedi de durată pentru profesioniștii din sectorul financiar.
Societățile din sectorul financiar au deja obligația de a-și crea produsele luând în considerare prevederile legale în materie de protecție a consumatorilor și ANPC are deja instrumentele legale necesare pentru a verifica și pune în aplicare aceste prevederi, dacă este cazul.
Pe de altă parte, societățile din sectorul financiar fac deja obiectul supravegherii din partea autorităților de reglementare (de exemplu BNR sau ASF), acestea având obligația de a respecta regulamentele BNR și ASF cu incidență în domeniul lor de activitate. Crearea unui nivel suplimentar de supraveghere din partea ANPC, prin investirea cu puterea de a aproba produsele financiare destinate consumatorilor ar putea avea un impact semnificativ asupra sectorului financiar în ceea ce privește eficiența (pe de o parte) și abordarea unitară (pe de altă parte), putând genera apariția unor opinii posibil divergente din partea ANPC în comparație cu cele ale BNR și/sau ASF.
O altă schimbare importantă avută în vedere de Proiectul de Lege privind ANPC, care a fost puternic dezbătută în mediul de afaceri, se referă la sistemul amenzilor aplicate de ANPC. În timp ce reglementările actuale în materie de protecție a consumatorilor prevăd un sistem de aplicare a amenzilor bazat pe praguri minime și maxime în mod clar determinate, Proiectul de Lege privind ANPC propune un sistem de aplicare a amenzilor similar celui aplicat în prezent de către Consiliul Concurenței sau, în unele cazuri, chiar mai sever, respectiv amenzi exprimate ca procent din cifra de afaceri a societății pentru exercițiul financiar precedent.
Astfel, Proiectul de Lege privind ANPC prevede că ANPC poate aplica amenzi cuprinse între 0,5% și 10% din cifra de afaceri a societății, iar dacă una dintre societățile sancționate face parte dintr-un grup, procentele de mai sus s-ar aplica la cifra de afaceri totală a grupului, pe baza situațiilor financiare consolidate. Mai mult, inspectorii ANPC pot aplica, de asemenea, măsuri preventive (precum oprirea temporară a prestării serviciilor sau suspendarea de pe piață a produselor financiare existente și viitoare) și sancțiuni complementare (cum ar fi închiderea temporară/definitivă a activității sau retragerea avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități).
Pe lângă faptul că acest sistem de amenzi este incompatibil cu principiile răspunderii contravenționale, astfel cum acestea sunt reglementate în legislația din România, nu este clar nici modul în care acest sistem ar fi, în fond, benefic consumatorului. În lipsa unor criterii clare de punere în aplicare și având în vedere faptul că prin adoptarea unor astfel de atribuții și responsabilități sporite în sarcina ANPC se poate declanșa o suprapunere cu atribuțiile altor autorități (precum BNR sau ASF, în ceea ce privește sectorul financiar), ar rezulta că Proiectul de Lege privind ANPC nu asigură principalele premise de transparență, stabilitate și predictibilitate atât de importante mediului de afaceri.
Având în vedere cele de mai sus, FIC recomandă o consultare temeinică cu mediul de afaceri și cu alte autorități relevante, precum și implementarea de modificări în Proiectul de Lege privind ANPC pentru a clarifica atribuțiile și responsabilitățile acestei autorități, care nu ar trebui să se suprapună cu cele ale altor autorități, contribuind, astfel, la un mediu de afaceri și un cadru juridic mai stabile.
De la lansarea lor din perioada 2007-2008, fondurile de pensii private din România au acumulat în administrare active nete în valoare de peste 7,3 miliarde euro și au diversificat semnificativ portofoliile de investiții. Fondurile de pensii au căpătat astfel un rol în creștere pe piețele financiare locale, în special pe Bursa de Valori București (BVB), unde deja pot fi considerate cea mai mare clasă de investitori instituționali locali. Pe BVB, fondurile private de pensii au dețineri totale de peste 1,2 miliarde de euro în acțiuni listate (la finele anului 2016). Ele furnizează peste 10% din lichiditatea tranzacționată pe Bursă și au avut, de asemenea, un rol decisiv în succesul ofertelor publice derulate de Guvernul României pe piața bursieră: Nuclearelectrica, Romgaz și Electrica.
În prezent, fondurile private de pensii investesc în România aproximativ 93% din activele lor și mențin un profil de risc foarte redus, cu 75%-80% din disponibilități plasate în titluri de stat, instrumente ale pieței monetare și diferite obligațiuni. Pe măsură ce sectorul bancar continuă procesul de deleveraging, fondurile de pensii private pot reprezenta o alternativă viabilă de capital de creștere pentru economie, contribuind la finanțarea companiilor publice și la alocarea optimă a resurselor în economie, prin intermediul pieței de capital. Una dintre metodele potențiale de dezvoltare o reprezintă investițiile în infrastructură, acolo unde fondurile de pensii private pot finanța emiterea de obligațiuni pe proiecte specializate, pentru a finanța dezvoltarea infrastructurii. De asemenea, în timp ce obligațiunile reprezintă cea mai simpla opțiune, există multe alte metode pentru a strânge capitalul necesar nu doar pentru construcția de drumuri, ci și de exemplu pentru dezvoltarea infrastructurii spitalicești și energetice.
Fondurile de pensii private reprezintă o fundație solidă de capital autohton, pe baza căreia se pot construi structuri de finanțare complexe în vederea consolidării pieței financiare și dezvoltării infrastructurii. De aceea, FIC consideră că este benefică și necesară continuarea dezvoltării Pilonului II de pensii private obligatorii, în principal prin creșterea cotei de contribuție virate în administrarea acestor fonduri.
De-a lungul ultimilor doi ani, sectorul de asigurări a asistat la deschiderea unor proceduri de insolvență cu privire la patru societăți de asigurare din România (Astra, Carpatica Asig, Forte și Lig). În acest context, cererile de despăgubire aferente portofoliului de asigurări au fost preluate de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), în limita pragului de 100.000 de euro/creditor de asigurare și de Biroul Asigurătorilor de Carte Verde (BAAR) pentru cereri de despăgubiri externe care depășesc 100.000 euro/creditor de asigurare.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților a introdus o schemă de garantare modernă pentru asigurații români. Legea are ca scop clarificarea domeniului de aplicare a schemei și reglementează statutul său juridic, resursele, finanțarea, procedura și condițiile de plată a despăgubirilor din asigurări din Fondul de Garantare.
Cu toate acestea, în timp ce scopul a fost acela de a crea un mecanism viabil și eficient pentru funcționarea Fondului de Garantare a Asiguraților, există încă serioase semne de întrebare cu privire la stabilirea pragului de despăgubire de 100.000 euro per creditor de asigurare în contextul subrogării legale a societăților de asigurare în ceea ce privește toate creanțele acestora. Acest lucru a dus la apariția mai multor litigii împotriva Fondului de Garantare a Asiguraților, litigii inițiate de către societățile de asigurare implicate în unele din procedurile de insolvență desfășurate în prezent în sectorul asigurărilor.
O premieră pentru industria europeană de asigurări este contribuția inovatoare adusă de inițiativa legislativă promovată prin Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, care transpune principii similare celor stabilite prin Directiva 2014/59/UE privind Redresarea și Rezoluția Băncilor (BRRD). Această lege are ca scop stabilirea, pentru asigurătorii autorizați de către ASF, a regulilor și procedurilor pentru gestionarea situațiilor de dificultate majoră care ar putea genera un impact semnificativ asupra întregului sistem financiar, inclusiv utilizarea instrumentelor și măsurilor de rezoluție.
Cu toate acestea, spre deosebire de BRRD și de legea care transpune BRRD (Legea nr. 312/2015), ce expun întregul set de măsuri, instrumente și mecanisme de siguranță conexe, Legea nr. 246/2015 prevede doar principale instrumente și principii de redresare și de rezoluție, lăsând ca măsurile și mecanismele de siguranță specifice să fie detaliate prin norme și reglementări care urmează să fie emise de către ASF.
O altă lege care ar putea avea un impact asupra pieței financiare în ansamblu cu privire la executarea creanțelor este Legea nr. 151/2015 privind insolvența persoanelor fizice, care va intra în vigoare la 1 august 2017. Această lege a fost adoptată ca urmare a creșterii nivelului de supra-îndatorare a persoanelor fizice care ulterior a dus la incapacitatea persoanelor afectate de a-şi executa obligațiile financiare. Cu toate acestea, legea va fi asociată, în mod inevitabil, cu o schimbare semnificativă a disciplinei de plată precum și cu costuri de recuperare mai mari și trebuie, așadar, să fie structurată și pusă în aplicare cu atenție, pentru a se evita un impact negativ asupra pieței financiare.
Toate actele normative menționate mai sus afectează procedurile de executare silită și colectare a creanțelor și, din perspectiva FIC, o astfel de legislație ar trebui clarificată și atent pusă în aplicare, în vederea asigurării stabilității și transparenței pe piață.
Noi reguli pentru bănci şi entități pentru recuperarea creanțelor în România
Guvernul României a promulgat o ordonanță de urgență în scopul implementării Directivei UE 17/2014 (“OUG privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile”). Datorită unei implementări necorespunzătoare a unor prevederi ale Directivei UE 17/2014, Ordonanța de Urgență privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile creează incertitudini din punct de vedere juridic în legătură cu aspectele privind obligațiile creditorilor și/sau entităților de recuperare a creanțelor, cesiunea de creanțe (de exemplu, politicile interne ale băncilor şi ale entităților de recuperare a creanțelor, transferabilitatea actelor de executare silită, dobânda penalizatoare, aplicabilitatea în timp a Ordonanței de Urgență). Într-o notă similară, implementarea necorespunzătoare a legislației UE se reflectă şi în existența Legii nr. 77/2016 privind darea în plată, care transpune, în opinia inițiatorilor, prevederile art. 28 para. 4 al Directivei UE 17/2014.
OUG privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile cuprinde prevederi din afara domeniului Directivei, privind aspectele de reglementare pentru societățile de recuperare a datoriilor, acordarea împrumuturilor de către creditorii nefinanciari şi dezvoltatorii imobiliari. De asemenea, aceasta modifică legislația română care a implementat Directiva CE 48/2008 privind contractele de credit pentru consumatori.
OUG privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile cuprinde prevederi care pot afecta capacitatea creditorului de a obține o executare silită relativ simplă împotriva unui debitor aflat în culpă (de exemplu, notificarea care urmează a fi transmisă înaintea începerii procedurii de executare silită, obligațiile care urmează a fi respectate de către creditor pentru procedurile de executare, posibilitatea debitorului de a vinde prin mijloace proprii activele garantate).
De asemenea, OUG nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile prevede că băncile ar trebui să stabilească politici interne şi ar trebui să poată să dea dovadă de o abordare diligentă a consumatorilor înaintea declarării scadenței anticipate a contractelor de împrumut, înaintea executării silite sau înaintea cesiunii creanțelor. În timp ce protecția consumatorilor este în concordanță cu prevederile Directivei UE, OUG privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile prevede aceste cerințe în termeni foarte largi, lăsând loc interpretării şi îngreunând sarcinile creditorilor/entităților pentru recuperarea creanțelor.
Dacă împrumuturile sunt cesionate către societățile pentru recuperarea creanțelor, garanțiile nu își păstrează caracterul de acte de executare silită. Redactarea defectuoasă a OUG creează o dezbatere pe piață, dacă aceasta se aplică strict contractelor de credit oferite consumatorilor şi entităților care recuperează creanțe sau dacă s-ar aplica mutatis mutandis, creditelor negarantate /creditelor date societăților (care nu se află în domeniul OUG nr. 52/2016) iar în principiu, această diferență de tratament nu are o fundamentare juridică evidentă.
O altă problemă constă în faptul că OUG prevede cerințe şi/sau limitări specifice în legătură cu dobânda şi dobânda penalizatoare. Domeniul de aplicare a acestor prevederi, de asemenea, nu este clar.
În ciuda faptului că există o prevedere specială în OUG nr. 52/2016 care stabilește că nu se aplică contractelor de împrumut aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, datorită formulării necorespunzătoare, aceasta creează ambiguitate dacă prevederile se vor aplica doar contractelor de împrumut încheiate după intrarea sa în vigoare sau dacă doar unele limitări (de exemplu, cele care se referă la tratamentul dobânzii /dobânzii penalizatoare, problema transferului titlului executoriu în caz de cesiune) se vor aplica contractelor de împrumut încheiate înaintea intrării sale în vigoare, ținând cont că nu există suficiente elemente în sprijinul unui tratament diferit în astfel de cazuri, bazat pe aplicabilitatea legii în timp.
În opinia FIC, aceste prevederi legale ar trebui clarificate de către legiuitori, întrucât toate problemele menționate anterior afectează o executare silită corespunzătoare sau recuperarea creanțelor.
Subvenții pentru o gestionare mai bună a riscului în agricultură
Sectorul agricol contribuie într-o proporție mare la PIB-ul României (aproximativ 6%) și chiar mai mult la creșterea PIB-ului atunci când recoltele sunt bune. Politica agricolă comună (PAC) a UE pentru perioada 2014-2020 prevede un cadru pentru subvenții cu mai puțin accent pe subvențiile pentru producție și mai mult pe cele pentru dezvoltare rurală și managementul riscului. Parte din cea de-a două categorie, subvențiile de la Uniunea Europeană și de la statele membre pot fi accesate prin două instrumente: subvenții pentru primele de asigurare la culturi agricole (pentru a le face mai accesibile și astfel să mărească rata de penetrare a asigurărilor, ajungând până la 65% din primele de asigurare) sau subvenții dintr-un fond național de solidaritate (care să acopere riscurile care nu sunt asigurabile).
În Uniunea Europeană, 82% din subvenții sunt aplicabile primelor de asigurare la culturi agricole și 75% din subvenții sunt finanțate de UE și 25% de statele membre. În România, asigurările împotriva dezastrelor naturale acoperă doar 2,2 milioane hectare din 12 milioane hectare de terenuri agricole (17% rata de penetrare); această rată de penetrare mai degrabă mică a asigurărilor culturilor agricole pune în pericol capitalul investit de fermieri în caz de dezastre naturale și le limitează abilitatea de a primi finanțare. Asigurările agricole acoperă acum în România toate riscurile climatice incluzând înghețul și seceta; iar primele pot fi destul de scumpe atunci când probabilitatea riscului este foarte mare.
În România, în primii 3 ani ai PAC 2014-2020, nu s-a primit nicio subvenție pentru gestionarea riscului în agricultură pentru că statul român a ales să le aplice în întregime unui fond național de solidaritate care nu există momentan și care se dovedește a fi dificil de creat.
200 milioane euro au fost puse la dispoziție de către PAC 2014-2020 pentru managementul riscului în agricultura din România, putem considera că fermierii români pierd oportunitatea a mai mult de 30 milioane euro pe an pentru finanțarea unei gestionări mai bune a riscului. Fermierii români se află în competiție cu fermierii din celelalte țări membre UE care beneficiază de subvenții care fac mai accesibile asigurările agricole. În iulie 2016, după ce s-au consultat cu asociațiile fermierilor, UNSAR și ASF au propus Ministerului Agriculturii o modificare a PAC care să permită fermierilor să primească, de asemenea, subvenții pentru asigurările culturilor agricole.
FIC recomandă statului român să folosească oportunitatea dată statelor membre în 2017 de către Uniunea Europeană prin Politica agricolă comună a UE pentru perioada 2014-2020, astfel încât să aloce o parte din subvenții către riscurile acoperite de asigurările culturilor agricole, lăsând celelalte subvenții Fondului Național de Solidaritate care urmează să fie creat.
Conștientizare și stadiul actual: Factorii normativi internaționali și europeni definesc alfabetizarea financiară drept o combinație între conștientizare, cunoștințe, competențe, atitudine și comportament necesare persoanelor pentru a înțelege produsele financiare, conceptele și posibilele riscuri în legătură cu aspectele financiare personale. Nivelul înțelegerii conceptelor financiare de către persoanele fizice reprezintă un factor determinant vital pentru dezvoltarea sănătoasă a concurenței, precum și pentru piețe financiare puternice, bine dezvoltate.
Dimensiunea crizei financiare globale din 2008 a scos în evidență nivelul scăzut de înțelegere a informațiilor de pe piața financiară. Chiar și nouă ani mai târziu, pot fi observate încă evoluții legislative semnificative având scopul de a „reechilibra” stabilitatea în favoarea consumatorilor.
Sursa: S&P Global FinLit Survey
În plus, în Studiul privind alfabetizarea fiscală globală desfășurat de Standard & Poor’s în 2015, România s-a clasat pe ultimul loc în Uniunea Europeană, un procent de numai 22% din totalul populației fiind considerat alfabetizat financiar. Prin comparație, economii similare au avut următoarele rezultate: 42% în Polonia, 54% în Ungaria și 35% în Bulgaria, iar la nivelul întregii Europe, România rămâne tot pe ultimele locuri. Numai 4 țări au înregistrat punctaje mai mici – Albania (14%), Armenia (18%), Kosovo (20%) și Republica Macedonia (21%). Chiar și în Republica Moldova, 27% din populație este considerată alfabetizată financiar. Participanții pe piețele de capital și financiare consideră acest rezultat alarmant și recomadă luarea unor măsuri urgente.
Cu toate acestea, în ultimii ani nu au fost înregistrate progrese semnificative și chiar au existat câteva exemple de regres (precum, eliminarea capitolelor care se concentrează pe inflație și macroeconomie din manualele de liceu).
Factorii determinanți ai sectorului: În acest context specific, de exemplu, în 2016 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 52/2016. Aceasta stabilește obligații legale ale băncilor de a desfășura cel puțin o dată pe an activități de informare și educare orientate către consumatori. În plus, ordonanța acordă atenție specială consumatorilor care contractează credite ipotecare pentru prima dată. În prezent, băncile arată un interes din ce în ce mai mare în a oferi educație financiară prin diferite mijloace clienților și posibililor clienți, însă în sectorul asigurărilor, nivelul programelor de informare organizate pentru consumatori este scăzut. Cu toate acestea, organizațiile non-profit s-au implicat pentru a umple acest gol și oferă câteva programe.
În sectorul piețelor de capital, în ultimii ani au avut loc câteva modificări importante, care au dus la creșterea vizibilității acestuia și alte câteva schimbări sunt planificate. În plus, există o nevoie de alfabetizare financiară în sectorul pensiilor, în special în legătură cu pensiile facultative (Pilonul 3), precum și în sectorul de management al activelor, după cum este menționat în cadrul recomandărilor de mai jos.
Alfabetizarea financiară a fost neglijată timp de mulți ani în România, acest fapt fiind dovedit de mai multe studii. Acest lucru nu este surprinzător având în vedere că, în ultimii cinci ani, instituțiile publice nu au întreprins acțiuni specifice pentru abordarea acestei chestiuni și în același timp, majoritatea instituțiilor nici nu au un plan de acțiune cuprinzător orientat către întreaga societate civilă din România.
Este mai puțin probabil ca adulții care au cunoștințe financiare să nu-și achite creditele și probabilitatea este mai mare ca aceștia să economisească pentru pensie - ceea ce este extrem de important într-o țară precum România, care se confruntă cu un proces de îmbătrânire rapidă a populației. Persoanele cu educație financiară au, de asemenea, o capacitate mai bună de a-și gestiona activitățile zilnice și sarcinile profesionale și pot ajuta la dezvoltarea comunităților, însemnând că alfabetizarea financiară sprijină alfabetizarea funcțională. Având în vedere cele de mai sus, precum și strategia Ministerului Educației Naționale de reformare a programei și a manualelor școlare, sugerăm includerea în manuale a unor capitole dedicate care ar acoperi aspecte de alfabetizare financiară, bani și economisire, precum și secțiuni specifice dedicate investițiilor, instrumentelor financiare, calculelor practice, precum și piețelor de capital.
Alfabetizarea financiară în școli: Efectele beneficie ale predării alfabetizării financiare în școli vor fi observate pe termen lung. În prezent, există doar câteva manuale, sprijinite de inițiative private și disponibile pentru un număr limitat de elevi. Pentru a ajunge la întreaga societate, este necesară implicarea Ministerului Educației Naționale în promovarea pe scară largă a acestui tip de învățare.
Alfabetizarea financiară pentru persoanele active: Pentru a nu ajunge în situația în care economia trebuie să aștepte trecerea cel puțin a unei generații pentru a beneficia de efectele alfabetizării fiscale, ar trebui elaborat un program național pentru populația activă în cooperare cu Ministerul Muncii, în cadrul acestuia angajatorii urmând să organizeze cursuri de formare în educație financiară, ca parte a formării continue a forței lor de muncă.
Alfabetizarea financiară și factorii de decizie: Îmbunătățirea nivelului de alfabetizare financiară din România ar fi, de asemenea, benefică factorilor de decizie, deoarece ar putea promova cererea de servicii financiare de economisire și ar limita deciziile financiare greșite în contractarea împrumuturilor.
Alfabetizarea financiară pentru operațiuni bancare online. Având în vedere potențialul său semnificativ, un program de instruire a utilizatorilor care efectuează operațiuni bancare online ar putea crește nivelul de conștientizare al acestor operațiuni și ar simplifica relația dintre clienți și instituțiile financiare.
Din 2014, piața românească de capital a făcut obiectul mai multor reforme care au condus la eliminarea unui număr semnificativ de bariere de reglementare: a fost creată Alternative Exchange Romania (AeRO), piața alternativă pentru IMM-uri și a început o campanie pentru creșterea nivelului de alfabetizare financiară și a guvernanței corporative. De asemenea, a avut loc cea mai mare listare a unei întreprinderi proprietate de stat (Electrica) din istoria pieței românești de capital, precum și cea mai mare listare a unei companii private (Medlife). Au mai avut loc câteva alte tranzacții semnificative iar, în luna septembrie 2016, Bursa de Valori București a fost promovată pe lista de monitorizare pentru obținerea statutului de piață emergentă de către FTSE-Russell.
Pentru promovarea pieței românești de capital în categoria piețelor emergente de către furnizorii internaționali de indici (MSCI, FTSE-Russell, S&P Dow Jones, STOXX), România trebuie să îndeplinească o serie de criterii calitative și cantitative. Bursa de Valori București îndeplinește aproape toate criteriile calitative (privind infrastructura pieței și cadrul de reglementare), însă are nevoie de mai multe listări pentru a îndeplini și criteriile cantitative (numărul de companii mari listate pe BVB, care dispun de lichidități suficiente). Astfel, listarea Hidroelectrica ar fi importantă, deoarece compania este suficient de mare pentru a permite bursei românești să îndeplinească criteriile MSCI și FTSE.
Această evoluție este necesară pieței românești de capital pentru a deveni o alternativă viabilă de finanțare a companiilor românești, pentru a determina o stabilitate mai mare a sistemului financiar și pentru a-i permite să absoarbă șocurile cu mai multă ușurință. De asemenea, ar contribui la dezvoltarea sistemului de pensii, ar sprijini programul de privatizare a întreprinderilor proprietate de stat și ar conduce la creșterea transparenței și performanței companiilor românești (atât cele aflate în proprietatea statului cât și cele private) prin aplicarea standardelor de guvernanță corporativă, conform Codului de Guvernanță Corporativă și reglementărilor aferente. În plus, se estimează că fondurile care investesc pe piețe emergente sunt de treizeci de ori mai mari decât cele care investesc pe piețele de frontieră (actualul statut al României). Promovarea la statutul de piață emergentă ar fi benefică nu numai pentru piața de capital, ci și pentru întreaga țară.
Ar trebui continuat programul de listare pe BVB a întreprinderilor proprietate de stat, atât prin accelerarea procesului de listare a unor companii noi pe piața de capital, cât și prin încurajarea ofertelor publice secundare pentru companiile deja listate. Candidați potențiali pentru Oferta Publică Inițială (OPI) ar putea fi: Hidroelectrica, CE Oltenia, Romtelecom, Compania Națională Aeroporturi București, Tarom, CFR, Salrom, Portul Constanța, CEC Bank, precum și companiile privatizate strategic din sectorul energetic, precum Enel, Engie și E.ON.
Procedurile de listare ar trebui formalizate într-o strategie multianuală aprobată de Guvern, în cadrul căreia companiile pregătite pentru listare să fie nominalizate. Strategia ar trebui să includă termene clare și date de listare preconizate pentru fiecare companie în parte. Pentru o rată de succes crescută a tranzacțiilor, pachetele care vor fi listate ar trebui să reprezinte cel puțin 20% din numărul total al acțiunilor emise de aceste companii.
Realizarea tuturor OPI și privatizările ar trebui organizate sub autoritatea unei singure entități/fond guvernamental, care să asigure cele mai înalte standarde de piață pentru fiecare tranzacție în parte. Prin urmare, ar trebui creat un proces formalizat de adoptare a deciziilor de inițiere a procesului de listare.
O echipă de consultanți cu experiență ar trebui implicată în finalizarea procesului de listare încă din etapa aprobării strategiei de privatizare. Remunerarea comisiilor de privatizare ar trebui să se concentreze în mare parte pe finalizarea procesului de privatizare, astfel încât să se evite întârzierile.
Având în vedere supralicitarea tranșelor destinate persoanelor fizice din ofertele publice anterioare, FIC recomandă Guvernului să pună în aplicare un program de participații individuale, constând într-un program pe termen lung pentru a face procesul de investiții pe piața românească de capital mai accesibil cetățenilor și pentru a stimula investitorii de retail să cumpere acțiuni în cadrul ofertelor publice ale companiilor deținute de stat, prin alocarea unor tranșe destinate persoanelor fizice în fiecare ofertă publică.
Ar trebui creată o structură sustenabilă a fondurilor suverane și de dezvoltare, iar cele două tipuri de fonduri ar trebui să aibă următoarele obiective: maximizarea valorii acționarilor și promovarea dezvoltării sectorului financiar. Dezvoltarea pieței de capital ar trebui să permită, atât companiilor de stat, cât și companiilor din sectorul privat, să obțină finanțările necesare proiectelor de investiții, conducând astfel la o accelerare a creșterii PIB-ului.
Procedurile de înregistrare fiscală a investitorilor străini care sunt interesați de tranzacționare pe piața românească de capital ar trebui simplificate.
De asemenea, ar trebui promovată dezvoltarea sectorului pensiilor private prin extinderea orizontului de investiții. Acest lucru ar permite participarea fondurilor în finanțarea și dezvoltarea infrastructurii, în proiecte de capital privat și imobiliare. Acest obiectiv ar putea fi obținut prin creșterea nivelului de deductibilitate pentru Pilonul 3 și prin creșterea contribuției la fondurile private de pensii la 6%.
Ar trebui introduse măsuri fiscale în vederea stimulării investițiilor pe termen lung și finanțării companiilor prin intermediul pieței de capital.
Cadrul național de reglementare pentru companii și piețele de capital ar trebui aliniat cu legislația europeană în vigoare. La rândul său, legislația primară și secundară ar trebui coordonată la nivel național.
Nu în ultimul rând, trebuie luate măsuri pentru a continua creșterea nivelului de alfabetizare financiară și a mediului de guvernanță corporativă pentru companiile listate.